Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântări în Parohia Oar
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat sâmbătă, 20 august, lucrările de înnoire executate în ultimii ani la biserica din Parohia Oar, localitate de frontieră din Protopopiatul Satu Mare. Aici a liturghisit şi a predicat părintele Iosif Coti, distins cu rangul de iconom stavrofor la împlinirea a 60 de ani de viaţă şi 35 de ani de preoţie. De asemenea, au fost oferite diplome de vrednicie primarului comunei şi altor ctitori şi binefăcători. (Pr. C. Ş.)



.jpg)
