Parohia Grădiștea, judeţul Ilfov, alături de Departamentul de tineret, a organizat de curând o activitate de toamnă, oferindu‑le copiilor un prilej de bucurie, comuniune și recunoștință față de Dumnezeu
Binecuvântări la Racşa, Oaş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat în Parohia Racşa, Protopopiatul Oaş. După Sfânta Liturghie a binecuvântat noua sală socială, ridicată în incinta bisericii. Pentru parteneriatul dintre parohie şi primărie în realizarea acestui obiectiv, parohul, primarul comunei, Consiliul Parohial şi Consiliul Local au primit diplome de vrednicie. Vizita ierarhului în localitatea Racşa a continuat cu binecuvântarea monumentului ridicat în centrul localităţii în memoria eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale. Primăria şi Consiliul Local au conferit PS Iustin Sigheteanul titlul de „Cetăţean de Onoare“.



.jpg)
