În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Binecuvântări şi sfinţiri în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Duminică, 11 septembrie, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat lucrările de înnoire ce s-au făcut la biserica din Parohia Mogoşeşti, Protopopiatul Chioar, precum şi noua clopotniţă şi noul altar de vară, construite în incinta bisericii. Cei care ai contribuit la realizarea lucrărilor au primit diplome de recunoştinţă, iar părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor. Răspunsurile la sfintele slujbe au fost date de corul de copii al parohiei. Sâmbătă, 10 septembrie, PS Iustin Sigheteanul a resfinţit biserica din Parohia Baba Novac, Protopopiatul Carei, unde a liturghisit şi a predicat. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru preot misionar, pe seama Protopopiatului Satu Mare, diaconul Daniel Pavel. Preotul Grigore Selesi, parohul credincioşilor din Baba Novac, a primit distincţia de iconom, iar binefăcătorilor le-au fost oferite diplome de vrednicie. În aceeaşi zi, de la ora 16:00, PS Iustin Sigheteanul a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Hrip, Protopopiatul Satu Mare, unde comunitatea ortodoxă alcătuită din 30 de familii a rămas fără lăcaş de cult.