Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Biserică de lemn din judeţul Cluj la 235 de ani de la atestare
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat duminică, 9 august, în mijlocul credincioșilor din localitatea Bucea, județul Cluj, cu prilejul împlinirii a 235 de ani de atestare documentară a bisericii vechi de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în proximitatea lăcașului de cult, edificat în anul 1791. Din sobor au făcut parte preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Huedin, pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, protosinghelul Antonie Flore, starețul Mănăstirii Piatra Craiului, preotul paroh Liviu-Claudiu Agrijan, preotul pensionar Mircea Dejeu, precum și alți clerici.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, corul parohiei, grupul vocal-bărbătesc „Craii Măgurii” și grupul „Cununa Craiului” din Bucea au interpretat mai multe pricesne.
În semn de apreciere pentru activitatea pastorală și pentru implicarea în lucrările de înfrumusețare a bisericii, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar pe părintele paroh Liviu- Claudiu Agrijan, iar pentru rodnica implicare în viața Bisericii, credincioșii Parohiei Ortodoxe Bucea au primit Diploma de cinstire. La slujbă au participat numeroși credincioși îmbrăcați în straie populare specifice zonei, precum și oficialități militare și civile.



.jpg)
