După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica din cartierul clujean Cordoș a fost resfințită
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit în Duminica Tuturor Sfinților, locașul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din cartierul clujean Cordoș.
Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a trecut, în ultimii trei ani, prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, evenimentul de duminică încununând toate aceste eforturi. După slujba de resfinţire, ierarhul a binecuvântat noul Altar de vară, construit în curtea locașului de cult, a oficiat Sfânta Liturghie şi a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Imitarea sfinților”. „Sfinții sunt modelele noastre pentru a duce o viață creștinească. Să îi imităm pe sfinți, pentru că ei L-au imitat pe Domnul Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Alexandru Nelu Hales, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pentru Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Viorel Sima. Prim-epitropul parohiei, Marin Mihali, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului parohial şi alţi binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a fost construită între anii 1924 şi 1926 și reconstruită între anii 1981 şi 1984.



.jpg)
