Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Biserica din cartierul sucevean Obcini a fost sfinţită
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit duminică, 22 iunie 2014, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - Obcini din Suceava.
La orele dimineţii, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul slujitorilor, de enoriaşii parohiei şi de credincioşii din oraşul Suceava. Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş, răspunsurile la strană fiind oferite de corul parohiei. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa sărbătorii Sfinţilor Români. „Pentru strămoşii noştri, dacii, momentul morţii era unul de bucurie pentru că se credea în viaţa de dincolo. Ei credeau în nemurirea sufletului. Cât de frumos au trăit strămoşii noştri credinţa creştină. Istoricii şi arheologii arată şi ei cu prisosinţă viaţa de sfinţenie a înaintaşilor noştri. Pământul nostru strămoşesc, de la Nistru până la Tisa, din Maramureş până la Marea Neagră, este plin de urme creştine încă din veacul al II-lea şi chiar din sec. I. Atât de repede s-a răspândit cuvântul Evangheliei, încât peste tot, strămoşii noştri primindu-l, au ridicat lăcaşuri de închinare“, a spus ierarhul de la Suceava, care a felicitat apoi pe toţi cei care s-au implicat în construirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - din Suceava. Părintele paroh Paul Sorin Hirghiligiu şi-a exprimat bucuria pentru că IPS Arhiepiscop Pimen a sfinţit noua biserică din cartierul Obcini şi pentru sfaturile pe care le-a primit de la ierarhul locului de-a lungul anilor. „Cartierul Obcini este unul relativ nou, compus din familii relativ tinere, care doresc să-şi aducă copiii pe calea credinţei. Acest lucru reiese din faptul că în fiecare duminică mulţi prunci sunt aduşi la Sfânta Împărtăşanie de părinţii lor. Cu acest gând mergem mai departe, dorind să luptăm pentru mântuirea sufletelor noastre“, s-a exprimat părintele paroh Paul Sorin Hirghiligiu. Piatra de temelie a bisericii sfinţite a fost pusă în 2001, când au început lucrările de construcţie.



.jpg)
