„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Biserica din Chişoda, 275 de ani de atestare documentară
Credincioşii Parohiei ortodoxe din Chişoda au sărbătorit duminică, 14 noiembrie, într-un cadru festiv, aniversarea a 275 de ani de atestare documentară a bisericii ortodoxe parohiale. Credincioşii au fost binecuvântaţi de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a oficiat duminică, 14 noiembrie, slujba de binecuvântare şi de sfinţire a lucrărilor care s-au desfăşurat la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Chişoda, cu prilejul împlinirii a 275 de ani de atestare documentară. La Sfânta Liturghie, PS Paisie a fost înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, între care pr. Ionel Popescu, vicar-administrativ, pr. Zaharia Pereş, consilier cultural, pr. Ioan Bude, protopopul Protoieriei Timişoara I, precum şi pr. paroh Traian Debuceanu. Preasfinţitul Paisie Lugojanul a transmis binecuvântarea şi felicitările Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, credincioşilor parohiei, membrilor Consiliului parohial şi părintelui paroh Traian Debuceanu. Totodată, Preasfinţia Sa a subliniat însemnătatea satului Chişoda pentru darul pe care l-a făcut Bisericii Ortodoxe, prin părintele profesor Aurel Jivi, cadru universitar al Facultăţii de Teologie ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu şi fiu al satului.
La final, Preasfinţia Sa a înmânat primarului comunei Giroc, Iosif Ionel Toma, o diplomă de recunoştinţă pentru sprijinul acordat bisericii ortodoxe din Chişoda, semnat de Înalt Preasfinţia Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului. "Ne aflăm aici, în această zi, pentru a sărbători împreună împlinirea a 275 de ani de la prima atestare documentară a bisericii din Chişoda, moment care ne arată că, din cele mai vechi timpuri, comunitatea credincioşilor Parohiei Chişoda s-au îngrijit cu dragoste şi efort să aibă un loc în care să înalţe rugăciuni lui Dumnezeu. El şi-a revărsat darurile Sale peste oamenii din satul acesta, căci dacă în bunătatea Lui nemărginită ajută şi pe cei necredincioşi, cu atât mai mult va veni în întâmpinarea celor cu o credinţă veche şi nestrămutată ca şi a credincioşilor din parohia noastră", a spus părintele paroh Traian Debuceanu.
În cadrul evenimentelor dedicate acestui moment important din viaţa parohiei, primarul Iosif Ionel Toma a acordat, din partea Consiliului local, Preasfinţitului Paisie Lugojanul, titlul de Cetăţean de onoare al Comunei Giroc.
Manifestări culturale
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Paisie a săvârşit slujba parastasului în memoria părintelui Aurel Jivi. Cu acest prilej, a avut loc dezvelirea oficială a bustului părintelui Aurel Jivi, ridicat în parcul bisericii, operă ce poartă semnătura maestrului Aurel Gheorghe Ardeleanu. "Aniversarea a 275 de ani de la prima atestare documentară a Parohiei Chişoda, din comuna Giroc, a fost marcată astăzi şi prin dezvelirea şi binecuvântarea bustului ce a fost ridicat de parohie şi primăria locală, împreună cu Consiliul parohial şi credincioşii, întru cinstirea şi pomenirea pr. prof. univ. Aurel Jivi, fiu al satului, care a funcţionat zeci de ani la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu şi la facultăţile de teologie din Oradea, Timişoara şi Caransebeş", a precizat părintele Ionel Popescu. Pr. paroh Traian Debuceanu a menţionat faptul că părintele profesor Aurel Jivi a cinstit în timpul vieţii sale pe Dumnezeu întrun mod cu totul deosebit, fiind "o personalitate a învăţământului teologic românesc, dar şi o punte în lumea ecumenică creştină."
Tot în cadrul manifestărilor de duminică, s-a înscris şi lansarea "Monografiei bisericii ortodoxe din Chişoda", semnată de părintele Dragoş Debuceanu. Lucrarea este structurată pe mai multe capitole, prezentând istoria localităţii, de la origini şi până în prezent, istoricul bisericii ortodoxe din Chişoda, lista preoţilor slujitori, finalizându-se cu o serie de ilustraţii şi fotografii realizate de-a lungul anilor, ce vin să completeze cele prezentate în scris de autor.
Pr. prof. Aurel Jivi, un harnic lucrător în via Domnului
Părintele profesor Aurel Jivi s-a născut la 2 august 1943, în localitatea Chişoda, judeţul Timiş. În anii 1957 şi 1963, a fost elev al Seminarului Teologic din Caransebeş. După absolvirea seminarului, a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu. Aici a obţinut rezultate excepţionale, care i-au deschis drumul spre cursurile de doctorat în bizantinologie din cadrul Institutului Teologic din Bucureşti. Cursurile de istorie bisericească universală le-a urmat la Episcopal Theological Scholl (Cambridge-Massachusetts) şi la McCormik Theoogical Seminary (Chicago, SUA). Din 1973, a ocupat funcţia de asistent la Institutul Teologic din Sibiu, iar din 1983 a devenit titular al Catedrei de teologie istorică. În 1982, a obţinut titlul de doctor în teologie cu teza "Ortodoxia în America". În anul 1984, a fost hirotonit diacon, iar în 1993, preot. Timp de trei decenii a contribuit la formarea intelectuală şi morală a zeci de generaţii de viitori slujitori ai altarelor, profesori de religie şi asistenţi sociali. A fost redactor adjunct la "Telegraful Român" iar din 1995, redactor responsabil la "Revista Teologică". De asemenea, a fost profesor asociat la facultăţile de teologie din Oradea, Timişoara şi Caransebeş. A scris numeroase cărţi şi studii, între care "Ortodoxia în America şi problemele ei", "Traducători şi traduceri în relaţiile bisericeşti dintre Răsărit şi Apus (sec. XI-XVI)", "Contribuţii la istoria relaţiilor ecumenice româno-anglicane". A tradus din limba engleză "Ortodoxie şi naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania: 1864-1873" a istoricului american Keith Hitchins şi lucrarea "Pentru viaţa lumii" a părintelui Alexander Schmemann. A participat ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române la numeroase întruniri ecumenice: Nairobi (1975), Washington (1976), Oxford, Cambridge, New York (1978), Toronto (1981), Harare (1998), Damasc (2000), Geneva (2002), precum şi la diferite manifestări ştiinţifice internaţionale. S-a stins din viaţă la 1 noiembrie 2002, iar trupul a fost aşezat în cimitirul orăşenesc din Sibiu.
Biserică ortodoxă din secolul al XVIII-lea
Satul Chişoda a fost organizat în cătune până în secolul al XVIII-lea, când a fost sistematizat, în perioada Mariei Tereza. Odată cu această reorganizare a satului, prin osteneala credincioşilor, a fost ridicată şi actuala biserică, a cărei construcţie a fost finalizată în anul 1735. Date despre o biserică a satului mai veche de secolul al XVIII-lea nu există, fapt ce reiese şi din monografia Chişodei întocmită de învăţătorul Nicolae Firu. Iniţial, biserica a fost mult mai mică decât în prezent. Pictura iniţială, formată din numai câteva scene, a fost făcută în anul 1839 de pictorul Paul Murgu. Cu timpul, pictura s-a deteriorat şi a fost acoperită cu var atunci când biserica a fost zugrăvită. Ulterior, în 1953, s-au acoperit turnul şi acoperişul cu tablă zincată, moment în care a avut loc şi urcarea crucii metalice care se păstrează până astăzi. În 16 februarie 1997, un incendiu în turnul şi acoperişul pronaosului bisericii, afectează grav infrastructura lăcaşului de cult. Cu această ocazie se demarează lucrări de reparaţii capitale la exterior, iar în interior se pregătesc pereţii pentru pictură în frescă. În anul 2000 atât reparaţiile, cât şi pictura sunt finalizate şi are loc sfinţirea bisericii. La acest moment solemn au participat Înalt Preasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, protopopul Ioan Bude, preotul profesor Aurel Jivi, preoţii Dimitrie Băloni şi Traian Debucean, precum şi alţi preoţi din parohiile vecine.