Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Biserica din Drăgoienii Gorjului a fost resfinţită
Credincioşii din Parohia Drăgoieni, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj, localitate situată la circa 5 km de municipiul Târgu Jiu, l-au avut sâmbătă, 8 octombrie, în mijlocul lor pe IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a fost prilejuit de încheierea lucrărilor de renovare şi restaurare a Bisericii "Sfânta Treime" din localitate. Slujba de resfinţire şi slujba Sfintei Liturghii au fost oficiate de un numeros sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Mitropolitul Olteniei.
Biserica "Sfânta Treime" din Drăgoieni a fost ridicată între anii 1925 şi 1931. În ultimii ani a fost supusă unor ample lucrări de consolidare şi de refacere a picturii interioare şi exterioare de către credincioşii parohiei, în frunte cu preotul paroh Radian Popescu şi cu sprijinul autorităţilor publice locale. (Gheorghe Cioiu)



.jpg)
