Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Holbav a fost târnosită
În prima duminică a lunii septembrie, Parohia Holbav, Protopopiatul Bran-Zărneşti, s-a aflat în sărbătoare, deoarece biserica parohială a fost sfinţită de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Fiii satului, autorităţile locale şi judeţene au poposit la Holbav pentru a se închina altarului nou-zidit.
Lăcaşul de cult, construit între anii 1861 şi 1863, în timpul păstoririi marelui mitropolit Andrei Şaguna, a fost supus în ultimii ani unor ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare. Micuţa comunitate de la Holbav, o localitate mai retrasă şi mai puţin cunoscută de turiştii care vin pe tărâmul Branului, a fost alături de preotul paroh Ştefan Spîrchez în coordonarea tuturor lucrărilor. S-a schimbat acoperişul lăcaşului de cult, au fost reparaţi pereţii la exterior, iar în altar a fost schimbată Sfânta Masă. Întrucât nu s-au găsit mărturii referitoare la sfinţirea ei de un arhiereu, biserica a fost târnosită de IPS Mitropolit Laurenţiu şi un sobor de preoţi din care n-au lipsit stareţul Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Bran-Zărneşti, părintele Gheorghe Colţea, şi alţi slujitori de la bisericile din localităţile apropiate de Holbav. După sfinţire, a fost oficiată Sfânta Liturghie în aer liber, în faţa lăcaşului de cult, timp în care credincioşii prezenţi s-au închinat în Sfântul Altar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul "Anatoly" din Braşov. Au venit la Holbav şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, vicepreşedintele CJ, Ion Ochi, şi primarul comunei Holbav, Lucian Vasile Oprea. Instituţiile amintite au sprijinit renovarea bisericii de la Holbav şi, în consecinţă, IPS Mitropolit Laurenţiu, preotul paroh şi credincioşii au mulţumit pentru acest ajutor. Primăria şi Consiliul Local, dar şi Adunarea Parohială au primit din partea ierarhului acte de cinstire. Calea spre desăvârşire La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a desprins principalele învăţături din Evanghelia duminicii, care ne reaminteşte pilda tânărului bogat: "Mântuitorul Iisus Hristos îl pune pe tânăr la o probă. Îi arată, mai întâi, că, dacă doreşte să fie desăvârşit, există ceva care îl opreşte. Averea sa, legătura puternică cu avuţia sa şi greutatea care îl apăsau pe tânăr îl opreau să fie desăvârşit. Mântuitorul îi spune că, dacă poate să renunţe la acest ataşament faţă de avuţia sa, tânărul poate să-I urmeze. Nu l-a chemat doar să o vândă, ci şi s-o împartă săracilor, adică să facă o faptă bună. Aceasta pentru că avuţia sa era tot de la Dumnezeu". Au urmat cuvintele de mulţumire ale protopopului Gheorghe Colţea şi ale preotului paroh, care a oferit IPS Laurenţiu şi invitaţilor câte o icoană. Lucrările vor continua la Holbav, va fi achiziţionat mobilier bisericesc nou şi va fi refăcută pictura veche pentru a reda strălucirea de altădată a lăcaşului de cult.