Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Obârşia Cloşani şi-a serbat hramul
Luni, 17 februarie, Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Mucenic Teodor Tiron. Acest martir este ocrotitorul bisericii din Obârşia Cloşani, judeţul Mehedinţi. La ceas de prăznuire duhovnicească, fiii parohiei s-au adunat în ziua hramului să-l cinstească pe patronul lor spiritual. Împreună cu preotul Marian Bona, credincioşii din părţile locului l-au primit cu bucurie în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica din comuna Obârşia Cloşani este construită pe locul unei vechi biserici de lemn. Ea s-a ridicat cu multă osteneală; chiar şi copiii cărau nisip cu traista şi bolovani de munte, după cum povestesc bătrânii care mai trăiesc. Construirea sfântului lăcaş a început în anul 1936 şi s-a sfinţit în anul 1946, de către episcopul Atanasie al Râmnicului. Pictura bisericii a fost executată de Gheorghe Bărbulescu Tismana şi Matei Şuţea din Peştişani. De istoria hramului bisericii se leagă şi numele lui Tudor Vladimirescu, aşa cum se aminteşte în pisania noii biserici, cel care a fost vătaf de plai al plaiurilor Cloşanilor.