Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut astăzi, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba scrisă a examenului pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, respectiv Definitiv și Gradul II. Proba orală se va desfășura mâine, 18 iunie, în cadrul aceleiași instituții de învățământ teologic.
Biserica din satul hunedorean Cozia a fost resfințită
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârşit slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Cozia a Parohiei Almașu Sec, Protopopiatul Deva, în urma lucrărilor de consolidare, renovare și pictare a lăcașului de închinare. În continuare, ierarhii hunedoreni au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a rostit omilia pasajului evanghelic al acestei duminici, despre înfricoșătoarea judecată, explicând că Hristos va judeca pe fiecare după omenia sau neomenia pe care a arătat-o în viața de pe pământ, față de semenii săi și, mai ales, față de cei săraci sau în suferință.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit un cuvânt în care a explicat că prin slujba de sfințire biserica devine casa lui Dumnezeu pe pământ și loc de sfințire pentru credincioșii care o frecventează. Preasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom pe preotul paroh Valentin Cioară Trifu, ca răsplată pentru implicarea în lucrările efectuate la lăcașul de cult, iar credincioșilor care au sprijinit aceste lucrări le-a oferit acte de cinstire.



.jpg)
