Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Biserica din sufletul copilului“, al şaselea an de apariţie neîntreruptă
Revista "Biserica din sufletul copilului", coordonată şi finanţată de Mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, se află în al şaselea an de apariţie neîntreruptă, publicaţia adresându-se, deopotrivă, celor mici, dar şi celor mari.
"Toţi suntem copii ai lui Dumnezeu", iar, după cum spune Mântuitorul, "nimeni nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu ajunge la nevinovăţia şi curăţenia sufletească a copilului"; conştientizarea acestui adevăr se impune cu atât mai mult astăzi, când cei mari, dar şi cei mici sunt încercaţi de tot felul de ispite şi primejdii sufleteşti. Revista nu se doreşte a fi o alternativă a orei de religie sau a catehezei, ci o extindere a lor şi, totodată, o destindere spirituală. Într-un mod plăcut şi atractiv, se pune accent pe educaţie civică şi morală, pe promovarea virtuţilor, pentru o viaţă sănătoasă trupească şi sufletească, premergătoare desăvârşirii şi mântuirii. Fiecare număr al revistei, care apare o dată la trei luni, prezintă cuvântul de învăţătură adresat cititorilor de IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, urmat de prezentarea vieţii unui sfânt reprezentativ al Ortodoxiei, realizată de către un elev de gimnaziu, rubrica "Sfaturile părintelui duhovnic", dar şi cele dedicate pildelor, ghicitorilor, o rubrică de benzi desenate şi rebus. Revista este presărată şi cu multe concursuri, de eseuri şi poezii, de pictură iconografică sau fotografie personalizată, dar şi un exerciţiu de tip joc pentru stimularea lecturării Sf. Scripturi. Publicaţia care apare o dată la trei luni este distribuită gratuit tuturor elevilor din clasele I-VIII din Eparhia Sucevei, însă poate fi accesată şi online la adresa www.revista.micutiicres tini.ro, unde pot fi lecturate toate numerele apărute până în prezent.



.jpg)
