Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Biserica Domnița Bălașa la un moment al înnoirii
Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal din București, își va sărbători vineri, 16 august, la pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii spirituali. În cadrul manifestărilor prilejuite de această luminoasă celebrare vor fi oficiate slujba de sfințire a Altarului de vară al sfântului lăcaș și cea de binecuvântare a lucrărilor de edificare a noului lumânărar din curtea bisericii.
Nestemată în salba sfintelor lăcașuri cu istorie îndelungată care împodobesc centrul cetății Bucureștilor, Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, își va sărbători vineri, 16 august, sfinții ocrotitori. Cu acest prilej, parohia desfășoară un program liturgic special ce va culmina cu săvârșirea Sfintei Liturghii în ziua hramului de către delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
După Sfânta Liturghie, va fi oficiată tradiționala slujbă de pomenire a ctitorilor care au trecut la Domnul, iar în continuare, soborul de slujitori în frunte cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul va oficia slujba de sfințire a Altarului de vară construit în apropierea sfântului lăcaș, precum și cea de binecuvântare a lumânărarului care a fost edificat în ultima perioadă în curtea bisericii.
În amintirea acestui moment care marchează o nouă pagină de istorie în cronica lăcașului de rugăciune, pe frontonul lumânărarului va fi așezată o însemnare spre amintirea lucrărilor executate, fiind prezentată și o serie de fotografii din timpul lucrărilor și de la finalizarea acestora. În același context, vor fi acordate și o serie de distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel celor care au contribuit și s-au implicat în ridicarea celor două edificii bisericești, dar și în activitatea social-culturală a parohiei.
Părintele paroh Ştefan Ababei, consilier patriarhal, ne-a oferit detalii despre sărbătoarea parohiei: „Ne aflăm din nou la ceas de sărbătoare şi de împlinire a eforturilor de înnoire și înfrumuseţare a acestei biserici istorice. Anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vom inaugura două noi edificii în ansamblul arhitectonic al lăcaşului ctitorit de familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, anume Altarul de vară şi noul lumânărar al bisericii. Orice moment al împlinirilor este un prilej de bucurie și recunoștință, mai ales atunci când vorbim despre lucrări pe care le facem spre slava lui Dumnezeu și cinstirea sfinților Lui”.
Biserica Domniţa Bălaşa este situată pe strada Sfinţii Apostoli nr. 60, sectorul 4.