Arhiepiscopia Craiovei derulează în prezent mai multe proiecte sociale menite să aducă mângâiere celor aflaţi în suferinţă. Un loc aparte îl ocupă însă încercarea de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, acest aspect fiind totodată şi una dintre problemele societăţii contemporane.
În prezent, numărul persoanelor cu dizabilităţi care dispun de un loc stabil de muncă este scăzut, din cauza ofertei de piaţă, discordantă calificărilor, abilităţilor şi totodată nevoilor speciale de care trebuie să beneficieze o persoană cu dizabilităţi. Se manifestă încă fenomene de discriminare la angajare pe motivul handicapului, iar accesul la mediul fizic şi la informaţie este redus. O persoană cu un handicap din naştere, de pildă, beneficiară a Centrului de Incluziune Socială din Craiova, afirma într-una din zilele şederii sale aici: „Toată viaţa mea am fost urmărită de handicapul pe care îl am. Acesta a fost mereu lângă mine şi, ca o barieră, nu m-a lăsat niciodată să trec dincolo de el“. De cele mai multe ori, angajatorii evită creditarea persoanelor cu dizabilităţi, considerând că mai mult le îngreunează activităţile decât să-i ajute. Mulţi dintre aceştia preferă să achite penalităţile în loc să angajeze persoane cu dizabilităţi sau să achiziţioneze bunuri sau servicii de la unităţi protejate în cuantumul sumei datorate aşa cum se impune prin Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Demersuri pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi în Arhiepiscopia Craiovei
Dincolo de toate aceste greutăţi, unele fiind pe departe nejustificate, Biserica din Oltenia încearcă să-l aşeze pe cel slab dincolo de „bariera“ neputinţelor sale. Acest demers binecuvântat străbate până dincolo de neputinţa legilor, aducând speranţa unei vieţi mai bune şi încrederea în forţele proprii. Demersul Arhiepiscopiei Craiovei se încadrează în perspectiva realizării de facilităţi pentru crearea de noi locuri de muncă destinate persoanelor cu dizabilităţi pe care le are în grijă. Unităţile şi atelierele protejate sunt create special cu scopul de a le angaja pe aceste persoane, fie ca firme de sine stătătoare, fie ca secţii în cadrul unor firme obişnuite. De obicei, acestea oferă şi servicii conexe de instruire socio-profesională sau recuperare, ca etapă intermediară de tranziţie către un loc de muncă obişnuit. Toate demersurile eparhiale de susţinere, încurajare şi integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi sunt demarate şi concretizate prin intermediul Centrului de Incluziune Socială Craiova.
Pentru o viziune mai clară asupra acestei probleme, trebuie ştiut că, în ultimii ani, se observă o dinamică pozitivă a ratei ocupării persoanelor cu dizabilităţi. Prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane se încurajează îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii. (Alexandra Deaconu)