În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Biserica închinată Sfântului Ștefan cel Mare din Iași și‑a sărbătorit ocrotitorul
Singurul lăcaș de rugăciune din Iași închinat Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a îmbrăcat zilele trecute haine de sărbătoare, cu prilejul hramului. Marți dimineață, 2 iulie, Înaltpreasfinţitul Părinte Athanasie, Mitropolit de Sisaniou şi Siatisti, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar seara, de la ora 19:00, parohia a organizat un concert de muzică psaltică.
Evenimentele dedicate hramului Bisericii „Sfântul Ștefan cel Mare” au debutat cu slujba Vecerniei care a avut loc luni seara, 1 iulie, fiind săvârșită de ierarhul grec dimpreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi din oraș, și a continuat marți dimineață, cu săvârșirea Sfintei Liturghii. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la slujbele de hram a participat ca invitat și prof. univ. dr. Ioannis Liakos de la Universitatea din Tesalonic. Protopsaltul Catedralei Arhiepiscopale din Tesalonic a fost însoțit de Corul psaltic „Tessalonikeis Imnodoi” care împreună cu Grupul psaltic „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, dirijat de Matei-Teodor Doroșincă, au oferit răspunsurile liturgice în greacă și română.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Mitropolit Athanasie, care a subliniat faptul că trebuie să urmăm modelul Sfântului Domnitor și să nu uităm datoria noastră față de Dumnezeu și de patrie: „Acești sfinți, care s-au opus și au rezistat împotriva tiranului, au avut o trăsătură caracteristică, cea a dragostei. În primul rând, dragoste către Hristos, în al doilea rând, dragoste către Biserică, în al treilea rând, dragostea către semeni, în al patrulea rând, dragostea către țară. Sfinții care s-au luptat pentru credința în Hristos și pentru libertatea țării, așa cum a fost Sfântul Ștefan cel Mare, să devină pentru noi modele de viață, să devină un model în viața noastră, să-i urmăm în virtuți, să-i urmăm în Sfânta Biserică, să devenim urmașii lor vrednici, să nu uităm datoria noastră față de Dumnezeu, față de om, față de Biserică și față de neam”.
La finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a adresat câteva cuvinte în care a arătat că Sfântul Voievod a fost un mărturisitor al dreptei credințe: „Sfântul Ștefan cel Mare ne este pus înainte, în icoană, nu doar ca cel care a apărat granițele acestui popor și care a luptat pentru aceasta, ci și ca mărturisitor al dreptei credințe, ca cel care a înțeles că în fiecare biruință se văd puterea și dragostea lui Dumnezeu pentru poporul nostru cel binecredincios. În această parohie aveți un sfânt ocrotitor puternic, un sfânt aproape de noi, un sfânt care ne știe nevoile, știe îngrijorările și temerile noastre, dar ne vădește că a păstra dreapta credință înseamnă a o trăi și a o mărturisi”.
Seara, parohia a organizat un concert de muzică psaltică, în cadrul căruia au evoluat cele două coruri psaltice. Anul acesta s-au împlinit 520 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Domnitor al Moldovei.