În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din localitatea Coşula, sfinţită de IPS Mitropolit Teofan
Sâmbătă, 21 septembrie 2013, Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din localitatea Coşula, Protopopiatul Botoşani, a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Soborul de preoţi şi diaconi ce a fost alături de înaltul ierarh a fost unul impresionant, format din mai mult de 20 de slujitori. După slujba de sfinţire a urmat slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în curtea lăcaşului de cult. La final, pr. Adrian Achiţenei, parohul bisericii din Coşula, a fost hirotesit întru treapta de iconom stavrofor.
Chiar dacă a fost sâmbătă, numeroşi credincioşi din ţinutul Botoşaniului au ţinut să fie alături de enoriaşii şi de părintele paroh din localitatea Coşula, care, după 10 ani de muncă, au reuşit să finalizeze zidirea şi pictarea Bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii“. Prezent la sărbătoare, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat la poarta lăcaşului de cult de un grup de tineri îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular şi de soborul slujitor, în frunte cu părintele Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botoşani. La eveniment au fost prezente oficialităţi locale, judeţene şi centrale, precum şi domnul Corneliu Muha, consilierul economic al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Slujba de sfinţire a lăcaşului de cult
După tradiţionala primire, a urmat slujba de sfinţire a lăcaşului de cult, ce a început cu citiri din Psalmul 143, urmate de cereri şi rugăciuni. Apoi, credincioşii şi corul, conduşi de IPS Teofan, au pornit în procesiune şi au înconjurat biserica de trei ori. La fiecare oprire, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a uns cu Sfântul Mir, în semnul crucii, pereţii exteriori ai bisericii. După intrarea în sfântul locaş, a urmat punerea de către IPS Mitropolit Teofan a unei cutiuţe cu sfinte moaşte într-un locaş săpat special în masa altarului, sigilat imediat cu ceară. După aşezarea moaştelor în masa altarului, a urmat spălarea şi ungerea sfintei mese cu apă sfinţită şi cu mir, iar icoane ale celor patru evanghelişti au fost prinse de masa altarului, câte una la fiecare colţ. Slujba a continuat cu punerea unui acoperământ subţire pe sfânta masă, strânsă de altar cu o bandă tricoloră şi pecetluită, după care masa altarului a fost împodobită cu un alt acoperământ preţios, precum şi cu celelalte obiecte sfinţite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul şi lumânări. După sfinţirea altarului şi împodobirea lui, întreaga biserică a fost cădită, iar IPS Teofan a uns cu Sfântul Mir cei patru pereţi ai bisericii şi sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii cu mir.
„Însuşi Domnul Hristos a dorit să aşeze la temelia vieţii noastre Sfânta Cruce“
Slujba de târnosire a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în curtea lăcaşului de cult. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre însemnătatea Sfintei Cruci în viaţa creştinilor: „În această zi se încheie praznicul Înălţării Sfintei Cruci, care durează în cântările Bisericii 8 zile. Ni se arată prin aceasta că Biserica noastră are la mare cinste şi evlavie sfânta şi dumnezeiasca Cruce, pentru că Însuşi Domnul Hristos a dorit să aşeze la temelia vieţii noastre Sfânta Cruce. În ceea ce priveşte răstignirea Mântuitorului relatată în textul Evangheliei rostite, observăm două categorii de oameni: cei care L-au răstignit pe Domnul Hristos şi cei care, întristându-se, plângeau şi se rugau. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre două categorii de oameni care se raportează la dumnezeiasca Cruce: cei pentru care cuvântul Crucii este nebunie şi sminteală şi cei pentru care este puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în acest caz este: între aceste două categorii de oameni, noi unde ne aflăm? Spun aceasta pentru că orice păcat de-al nostru, orice gând necurat, orice vorbă spurcată reprezintă cuie ce-L răstignesc pe Domnul Hristos pentru a doua oară. Dacă pe Cruce chinurile Domnului Hristos erau mari, mai mari chinuri îi pricinuim Domnului când noi păcătuim cu voie şi mergem pe calea fărădelegii“.
La finalul Sfintei Liturghii, în momentul împărtăşirii credincioşilor, pr. protopop Lucian Leonte a dat citire hrisovului de sfinţire, după care pr. Adrian Achiţenei, parohul bisericii din Coşula, a ţinut o cuvântare în care a mulţumit ctitorilor, subliniind ajutorul primit de la Maica Domnului de-a lungul lucrărilor. Drept răsplată pentru eforturile făcute, IPS Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe preotul paroh Adrian Achiţenei iconom stavrofor, oferindu-i crucea, bederniţa şi brâul roşu. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit enoriaşilor şi ctitorilor, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la ridicarea şi pictarea lăcaşului de cult.