Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Biserica parohiei Berzunţi a primit veşmântul resfinţirii

Biserica parohiei Berzunţi a primit veşmântul resfinţirii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 19 Mai 2013

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit ieri Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a parohiei Berzunţi, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.

Biserica parohiei Berzunţi, Protopopiatul Oneşti, a fost resfinţită ieri de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit apoi Sfânta Liturghie lângă sfântul lăcaş monument istoric. Părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, ne-a relatat că prin slujba de resfinţire a bisericii din Berzunţi a fost încununat efortul depus în ultimii ani de pr. paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu şi de credincioşi. „La slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie au venit foarte mulţi oameni, atât din comuna Berzunţi, cât şi din satele învecinate. Credincioşii din această zonă aşteptau această zi, mai ales că un eveniment precum cel de azi (n.r. ieri) nu a mai avut loc din anul 1934. Pentru strădaniile depuse, părintele paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul distincţia de iconom stavrofor. De asemenea, au fost oferite distincţii celor care s-au implicat în restaurarea lăcaşului de închinăciune. Ne-am bucurat de un timp frumos, dar şi de cuvântul de învăţătură al Episcopului-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului“, a relatat pr. protopop Constantin Alupei.

Biserica parohiei Berzunţi a fost ridicată între anii 1565-1570 de Bogdan Voievod Lăpuşneanu şi Domniţa Ruxandra. De-a lungul anilor a fost reparată de mai multe ori. Din anul 2006, sub îndrumarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, lăcaşul de închinăciune a intrat într-un proces de restaurare. „A fost schimbată astereala şi s-a bătut tablă de cupru pe acoperiş, faţada s-a tencuit cu praf de piatră, iar soclul s-a realizat cu tencuială marmorată. A fost pictată în tehnica frescă de pictorul Mihai Chiuariu, s-au aurit catapeteasma şi iconostasele, s-a înlocuit mobilierul vechi cu unul nou din lemn de stejar şi s-a montat încălzire termică. Tot în acest timp s-a construit Aşezământul social-filantropic «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» şi altarul de vară. Fondurile necesare au fost colectate de la credincioşii din Berzunţi de către membrii consiliului parohial. Alături de noi au mai fost Asociaţia «Dedeman» Bacău, Consiliul Local şi Primăria Berzunţi“, a spus pr. paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu.