Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica Parohiei Bumbăcari a fost resfinţită
În Duminica a V-a după Paşti, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a resfinţit biserica Parohiei Bumbăcari din Protoieria I Capitală. Lăcaşul de cult cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Ioan Botezătorul" a fost resfinţit în urma restaurărilor din ultimii patru ani.
După slujba de sfinţire a bisericii, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a rostit cuvânt de învăţătură după citirea pericopei evanghelice, tâlcuind cuvintele Sfântului Apostol Ioan despre întâlnirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob: "Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi ne arată, aşa cum vedem şi în Evanghelia după Matei, atunci când Mântuitorul este ispitit de diavol, că nu numai cu pâine sau nu numai cu mâncare trăieşte omul, ci omul se hrăneşte duhovniceşte cu cuvântul lui Dumnezeu şi împlinind voia lui Dumnezeu". De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat cum Muceniţa Fotini, "această femeie care era păcătoasă, după cum mărturiseşte ea însăşi, ajunge să-şi sfinţească viaţa, mai întâi crezând că Iisus este Hristosul Cel aşteptat, că este Mesia, şi apoi propovăduind credinţa, aşa cum arată sinaxarele Bisericii şi Evanghelia lui Hristos, mai întâi în ţinuturile Samariei şi apoi în Africa, unde ea împreună cu fiii ei sunt martirizaţi în timpul persecuţiei primului împărat roman persecutor, Nero". În urma lucrărilor de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii Parohiei Bumbăcari, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat părintelui paroh Ioan Săsăreanu Ordinul "Sanctus Stephanus Magnus" pentru clerici şi domnului Iulian Dragomir acelaşi ordin, pentru mireni. De asemenea, au primit distincţii de vrednicie patru enoriaşi care au ajutat la restaurarea bisericii: Corin Romanescu, Octavian Tobă, Viorel Ionescu şi Stelian Ivan.