Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Biserica Parohiei Coțofanca a fost sfințită
În Duminica a 4-a după Paști, Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a binecuvântat lucrările exterioare săvârșite la biserica Parohiei Coțofanca, Protopopiatul Lehliu, județul Călărași. În continuare, Preasfinția Sa a sfințit catapeteasma locașului de cult și a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, informează sf-esc.ro. Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
Pentru activitatea depusă în cadrul comunității parohiale, părintele paroh Eugen Cristian Grigore a fost hirotesit iconom și a primit o cruce de binecuvântare pentru biserica parohială. Pentru râvna depusă în realizarea lucrărilor de restaurare a sfântului locaș din Coțofanca, Emil Hanganu a primit din partea ierarhului Crucea Sloboziei în grad de cavaler.
În partea a doua a zilei, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vizitat biserica parohială din localitatea Rași, Protopopiatul Lehliu, unde sunt necesare urgente lucrări de restaurare a picturii.



.jpg)
