Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Biserica parohiei hunedorene Vulcan II a fost resfințită
Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Duminica Vindecării orbului din naștere” din Vulcan, Protopopiatul Petroșani, a fost resfinţită, în ziua de 23 octombrie, de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. Ierarhul a liturghisit şi, adresându-se credincioșilor prezenți, a vorbit despre minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, arătând că „Mântuitorul Iisus Hristos ne-a învățat că este mai important să ne îmbogățim în cele spirituale, nepieritoare și veșnice, singurele bunuri pe care omul le poate lua cu sine atunci când părăsește această lume, mergând cu sufletul înaintea Dreptului Judecător”. Preotul paroh Nicolae Nuță a fost hirotesit iconom, iar mai mulţi binefăcători au primit acte de cinstire.



.jpg)
