În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Biserica românească din Chitighaz, Ungaria, şi-a sărbătorit hramul
Biserica ortodoxă românească „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Chitighaz (Kétegyháza), Ungaria, şi-a sărbătorit duminică, 3 noiembrie, cu anticipaţie hramul, motiv de mare sărbătoare pentru locuitorii români din localitate. Evenimentul a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din parohiile ortodoxe româneşti din Ungaria, dar şi din Arhiepiscopia Aradului.
Au fost prezente numeroase oficialităţi ale Corpului Diplomatic românesc din Ungaria, printre care Alexandru Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Gyula, personalităţi locale şi invitaţi din municipiul Arad, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Preasfinţitul Episcop Siluan şi-a exprimat bucuria de a sărbători hramul parohiei în mijlocul tuturor credincioşilor români din Chitighaz, cât şi din alte parohii româneşti din Ungaria, dar şi din România. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia zilei, atrăgând atenţia că nu doar bunurile materiale ale lumii acesteia pot să aducă fericire oamenilor, ba, dimpotrivă, ele pot deveni chiar şi o piedică de intrare în Împărăţia cerurilor atunci când sunt folosite în mod egoist. Ca de fiecare dată, la finalul slujbei, toţi credincioşii participanţi la hram au fost invitaţi la o agapă frăţească, oferită prin sprijinul şi implicarea membrilor Consiliului parohial, dar şi altor instituţii.