În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica românească din Cipru a fost sfinţită
Duminică, 6 octombrie, a avut loc sfinţirea bisericii româneşti de lemn cu hramurile „Sfânta Muceniţă Chiriachi“ şi „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“ din localitatea Tamassos, Cipru. Delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii.
Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de către Înaltpreasfinţitul Isaia, Mitropolitul de Tamassos şi Oreini, împreună cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează Episcopia Tulcii. La sfintele slujbe au participat clerici din Mitropolia de Tamassos şi Oreini; reprezentantul Ambasadei României din Cipru, consilierul Marius Gălbează; membrii comunităţii româneşti din Cipru, dar şi credincioşi ciprioţi. La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Isaia şi-a exprimat bucuria de a găzdui lăcaşul de cult al românilor chiar în curtea noii clădiri a mitropoliei şi a mulţumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române pentru dragostea şi sprijinul oferit în înfiinţarea şi ridicarea bisericii de lemn pentru comunitatea românilor ortodocşi din Cipru. „Pentru noi, creştinii ortodocşi, graniţele şi jurisdicţiile bisericeşti sunt necesare ca să putem coordona lucrarea mântuirii omului în ordine şi cu înţelepciune. Pe lângă aceasta, nu avem nici o îndoială că toţi creştinii ortodocşi, indiferent de naţionalitate, rasă, culoare şi limbă, reprezintă o familie creştin-ortodoxă“, a mai subliniat IPS Mitropolit Isaia.
De asemenea, Preasfinţitul Visarion a transmis binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române şi a reliefat importanţa momentului şi semnificaţia specială că în sfârşit românii aflaţi în Cipru au posibilitatea de a avea un lăcaş propriu de rugăciune. „Este un mare dar de la Dumnezeu că aveţi această sfântă biserică în care Sfânta Liturghie şi celelalte servicii religioase se vor săvârşi în limba română, în «limba vechilor cazanii». Felicităm pe părintele paroh Ciprian Mega, pe membrii Consiliului parohial şi pe toţi cei care au arătat iubire jertfelnică pentru înălţarea acestui Sion românesc în inima Ciprului. Fiţi bucuroşi de lucrul acesta şi căutaţi ca în fiecare duminică şi sărbătoare să umpleţi, ca şi acum, acest sfânt lăcaş, unde vă veţi găsi alinare, pace şi bucurie duhovnicească“, a spus Preasfinţitul Episcop Visarion.
Cu acest prilej, ierarhul român a oferit Înaltpreasfinţitului Isaia o icoană a Maicii Domnului pictată în atelierul Episcopiei Tulcii, iar pentru biserică a dăruit o icoană cu Maica Domnului. La sfârşit, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Isaia a oferit şi el daruri simbolice oaspeţilor români, dar şi tuturor celor care s-au implicat în construirea acestei sfinte biserici. De asemenea, pr. paroh Ciprian Mega a mulţumit tuturor celor prezenţi şi şi-a exprimat sentimente de preţuire faţă de toţi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş.
Biserica de lemn cu hramurile „Sfânta Muceniţă Chiriachi“ şi „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“ din localitatea Tamassos, Cipru, a fost construită anul trecut, în stilul arhitectonic tradiţional românesc şi ea este pentru românii din ce în ce mai numeroşi din Cipru nu numai locul de întâlnire şi de mângâiere, cât mai ales locul de întărire duhovnicească.