Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Sadova a aniversat 100 de ani de la sfinţire
Credincioşii parohiei Sadova din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc au îmbrăcat ieri, 2 august 2009, haine de sărbătoare, când a avut loc marcarea împlinirii unui secol de existenţă a bisericii din localitate. Sfântul lăcaş, închinat Sf. M. Mc. Gheorghe, împlineşte anul acesta 100 de ani de la prima sfinţire, oficiată în 1909 de mitropolitul Vladimir Repta.
Sute de credincioşi au participat în prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului la aniversarea unui secol de când Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Sadova a fost sfinţită. Programul liturgic a început cu slujba Aghezmei şi a continuat cu cea a Utreniei. La ora 9:00, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au fost întâmpinaţi la intrarea în sat de primarul comunei şi de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale, iar de aici au mers, aşa cum este tradiţia în Bucovina, cu trăsura până la biserică, unde au fost aşteptaţi de soborul de preoţi şi diaconi. Cei doi arhierei au oficiat mai întâi o slujbă de binecuvântare, în cadrul căreia au uns cu untdelemn sfinţit şi au stropit cu Agheazmă sfântul lăcaş. De asemenea, s-au citit trei sfinte Evanghelii, apoi s-a stropit cu Agheazmă şi în interiorul sfântului lăcaş. Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe un podium special amenajat în curtea lăcaşului de închinăciune de către IPS Teodosie şi IPS Pimen, înconjuraţi de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi. La slujbele dedicate acestei aniversări au asistat peste 1.000 de credincioşi, autorităţi locale şi judeţene. Predica din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostită de Arhiepiscopul Tomisului, care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei Înmulţirii pâinilor şi despre motivele pentru care a dorit să participe la centenarul Bisericii din Sadova. „Înaintaşii frăţiilor voastre, în anul 1910, după ce au zidit acest sfânt lăcaş, au dăruit credincioşilor din parohia Gheorghiţeni biserica din lemn de aici. În acea biserică am fost botezat, am învăţat să mă rog, în acea biserică au fost prohodiţi părinţii, bunicii, rudeniile mele. Acea biserică m-a născut pentru Dumnezeu. De aceea am venit să mulţumesc prin dumneavoastră înaintaşilor care ne-au dăruit biserica“, a spus IPS Teodosie. „Sfânt lăcaş ca o adevărată catedrală“ După ce a citit o rugăciune de dezlegare, IPS Pimen a apreciat felul în care enoriaşii din parohia Sadova mărturisesc credinţa, explicând în acelaşi timp importanţa slujbei de pomenire pentru ctitori. „Prin portul dumneavoastră şi prin slujbele pe care le facem, vestim cu mai multă tărie sufletească frumuseţea şi adevărul credinţei noastre“, a remarcat IPS Pimen. A urmat slujba de pomenire pentru ctitorii, donatorii, preoţii şi cântăreţii Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“. Părintele paroh Teodor Moroşan a vorbit în cuvântul său despre istoricul parohiei şi al sfântului lăcaş ridicat în perioada 1906-1909 în Sadova, la poalele Muntelui Muncel. „Sfântul lăcaş se impune, prin monumentalitatea sa, ca o adevărată catedrală, acoperişul fiind din ţiglă smălţuită adusă din Viena. Arhitectura este în stil moldovenesc, iar ferestrele sunt în stil gotic. În ultimii ani, la Biserica «Sf. M. Mc. Gheorghe» au avut loc lucrări de renovare atât în interior, cât şi în exterior. De asemenea, în 1997 au fost achiziţionate două clopote, în anul 2001 s-a ridicat o casă praznicală, iar în anul 2004 sfântul lăcaş a fost dotat cu încălzire centrală. Sadovenii sunt buni credincioşi, şi vrednici, şi gospodari. Ei joacă un rol important în afirmarea specificului naţional, în special prin cusăturile şi prin vestitele bondiţe din Sadova“, a amintit pr. paroh Teodor Moroşan. „A fost o sărbătoare frumoasăla care am asistat cu mare drag“ Credincioşii prezenţi în număr mare la aniversarea Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“ s-au arătat încântaţi de organizările care s-au făcut pentru a marca evenimentul de la Sadova şi mai ales de slujba arhierească. „În fiecare duminică şi sărbătoare particip la Sfânta Liturghie îmbrăcată în costum naţional. Astăzi a fost o sărbătoare frumoasă la care am asistat cu mare drag. Vremea a fost frumoasă, iar slujba şi cuvintele frumoase ce s-au spus m-au apropiat mai mult de Dumnezeu“, a spus Floarea Ursate. „Am stat neclintit şi am ascultat slujba care a avut loc. Este o zi frumoasă, iar atmosfera de sărbătoare s-a simţit prin aceea că au venit foarte mulţi oameni îmbrăcaţi în costume tradiţionale“, a declarat Viorel Rusu. „Locuiesc de patru ani în Sadova. Îmi place foarte mult locul acesta. Mă simt foarte bine pentru că am participat la acest eveniment“, a mărturisit Natalia Valică.