Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Biserica „Sfântul Atanasie” din Gulf Shores, Statele Unite, va fi sfinţită
Biserica ortodoxă greacă "Sf. Atanasie" din Gulf Shores (Alabama, Statele Unite) se află pe malul Golfului Mexic, informează doxologia.ro. Biserica este vestită în întreaga zonă pentru frumuseţea sa arhitectonică şi pentru picturile sale bizantine. În 20 ianuarie, Mitropolitul Atlantei, Înalt Preasfinţitul Alexios, va sfinţi această biserică în mijlocul credincioşilor din sudul Statelor Unite. Moaştele a trei sfinţi mucenici vor fi aşezate în piciorul Sfintei Mese.



.jpg)
