Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mercurie“ din Capitală îşi va cinsti ocrotitorul
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte duminică, 25 noiembrie, pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie. Între lăcaşurile de cult care au pe unul dintre aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu drept ocrotitori se află şi biserica Parohiei "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" din Protoieria III Capitală. "Sărbătoarea hramului începe sâmbătă, la ora 16:00, când va fi scoasă din biserică racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Mercurie şi va fi aşezată spre închinare în baldachinul amenajat în curtea bisericii, după care se vor săvârşi Acatistul şi slujba Vecerniei unită cu Litia. În ziua hramului, la Sfânta Liturghie va participa şi pr. consilier patriarhal Costin Spiridon, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar, la final, credincioşii vor primi câte un dar din partea Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Mercurie"", a precizat diac. George-Alexandru Lepădatu, inspector eparhial în cadrul Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, unul dintre slujitorii bisericii. Prin grija preotului paroh Paul Lepădatu, a familiei sale şi a comunităţii credincioşilor, din anul 2003, anul sfinţirii locului acestei biserici, până în prezent, construcţia bisericii a avansat rapid, în momentul de faţă ajungându-se la împodobirea pereţilor bisericii cu mozaic, pe o suprafaţă de 80%. (I.B.)