Eroii revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați sâmbătă, 21 decembrie, în Cimitirul Eroilor din Cluj‑Napoca, printr‑o ceremonie militară și religioasă, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte An
Bisericile din Moldova ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi sărbătoriţi mâine în mai multe biserici de parohie şi mănăstire din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Cu prilejul hramului Catedralei episcopale din Huşi, astăzi va fi adusă din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe.
Credincioşii din judeţul Vaslui şi din alte zone ale ţării sunt aşteptaţi, din această seară, la hramul Catedralei episcopale din Huşi. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la ora 15:00 vor fi aduse moaştele Sfântului Gheorghe din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău. Mâine dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de PS Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande. Tot mâine, îşi va serba hramul Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" din Bârlad. Ieşenii sunt aşteptaţi la hramul Bisericii "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi şi la hramul Bisericii "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt. Programul liturgic dedicat hramului Bisericii Bărboi va începe în această seară, la ora 18:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Mâine dimineaţă se vor săvârşi Agheazma mică, Utrenia, Acatistul Sfinţilor Apostoli şi Sfânta Liturghie. După slujba Parastasului pentru ctitori, se vor împărţi pachete cu alimente creştinilor din alte parohii care vor participa la hram. La Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt, Vecernia unită cu Litia va începe astăzi la ora 18:00, iar mâine dimineaţă, de la ora 7:30, se vor oficia Utrenia, slujba Acatistului, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Vilie Doroşincă, care este şi protoiereul Protopopiatului Iaşi 2, atât în această seară, cât şi mâine, la finalul programului liturgic, vor fi oferite pachete cu alimente şi se va organiza o agapă frăţească pentru cei prezenţi la slujbă şi pentru persoanele nevoiaşe. În Protopopiatul Iaşi 2, mâine îşi mai serbează hramul parohiile Păun, Slobozia şi Rusenii Noi. Pelerinii sunt aşteptaţi să participe şi la hramul Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi. Sărbătoare în cinci parohii ale Protopopiatului Paşcani În Botoşani va fi sărbătoare la Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" I şi II, iar în Protopopiatul Ceahlău îşi serbează hramul parohiile Borca şi Hangu. În Protopopiatul Dorohoi îşi serbează hramul parohiile Popeni, Podeni, Pornârla, Dersca, iar în Protopopiatul Hârlău va fi sărbătoare în parohiile Poiana - Deleni şi Spinoasa. În Protopopiatul Paşcani, parohiile Cristeşti, Sadoveni, Tg. Frumos, Volintireşti, Bărbăteşti îşi cinstesc ocrotitorii, iar în Protopopiatul Piatra Neamţ biserica parohiei Ciriţei se va afla în sărbătoare. Tot mâine este hram şi la biserica parohiei Roznov II. În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, va fi sărbătoare în parohia Solca din Protopopiatul Rădăuţi, în parohia Iţcani II şi la Schitul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" al Mănăstirii Dragomirna, în timp ce în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc azi îşi serbează hramul Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din oraşul Câmpulung Moldovenesc şi Biserica Vatra Moldoviţei. În Eparhia Romanului şi Bacăului îşi vor serba hramul capela penitenciarului din Bacău, parohia Motoşeni din Protopopiatul Bacău Sud, precum şi parohiile Vâlcele şi Huruieşti - Fundoaia. Şi Mănăstirea Lipova din judeţul Bacău îmbracă mâine straie de sărbătoare.