În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Bisericile preiau întreţinerea unor şcoli din Ungaria
Agenţia ENI News informează că o parte din şcolile aflate sub guvernarea statului vor fi încredinţate bisericilor, din cauza crizei economice grave în care se află ţara. Balazs Odor, conducătorul Bisericii Reformate din Ungaria, a declarat în cadrul unui interviu: "Bisericile pot administra şcoli în Ungaria precum statul şi vor primi astfel aceleaşi fonduri precum sponsorii publici. Sistemul de educaţie are propriile sale probleme, însă acestea afectează şi şcolile administrate de biserici. Însă este adevărat că şcolile întreţinute de biserici sunt mai bine administrate, de vreme ce sunt sponsorizate de comunitate". Aşa cum informează "Heti Valasz", unul dintre cele mai cunoscute ziare din Ungaria, mai mult de 60 de şcoli au fost oferite spre administrare Bisericilor. Cauzele principale constau în micşorarea ajutorului de stat, datoriilor mari ale acestora şi o descreştere a numărului de copii înscrişi. Balazs Odor a mai declarat că Sinodul Bisericii Reformate din Ungaria a analizat cu atenţie aceste noi responsabilităţi, în vederea preluării adecvate a şcolilor. Fiecare caz va fi supus unei analize amănunţite, iar întâistătătorii Bisericii vor emite decizia finală de acceptare sau respingere. Odor a mai specificat că "există discuţii cu Statul în cazul în care Biserica este rezervată în privinţa preluării responsabilităţii. (...) Parohiile trebuie să se gândească nu doar la resursele financiare necesare pentru a prelua o şcoală, ci trebuie să garanteze şi că pot susţine necesităţile spirituale ale comunităţii, studiind în prealabil şi atitudinea părţilor implicate, precum cea a părinţilor".