Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Boboteaza pe malurile Bosforului şi Alexandriei
Praznicul Botezului Domnului a fost sărbătorit şi la sediile Patriarhiilor istorice ale Bisericii Ortodoxe din Constantinopol şi Alexandria. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală din Fanar şi a condus ceremonia de Sfinţire a Apei pe malurile Bosforului. Ceremonii asemănătoare au avut loc şi în Alexandria Egiptului.
Multe familii de creştini ortodocşi din Turcia, dar şi de pe continentul european au sărbătorit Botezul Domnului alături de SS Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic care a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Fanar în dimineaţa zilei de 6 ianuarie. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe au fost ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice, IPS Mitropolit Constantin al Niceei, IPS Mitropolit Meliton al Filadelfiei, IPS Mitropolit Dimitrios al Sevastei şi IPS Mitropolit Elpifodor al Prusiei, precum şi un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Sanctitatea Sa Bartolomeu a ţinut un cuvânt de învăţătură despre praznicul Botezului Domnului, arătând că aceasta este sărbătoarea întregii creaţii, pentru că toată făptura este sfinţită prin pogorârea Duhului Sfânt asupra apelor. După săvârşirea Aghesmei în catedrală, Patriarhul Ecumenic a condus o procesiune religioasă de la sediul Patriarhiei Ecumenice până pe malurile Bosforului. Acolo, Sanctitatea Sa a săvârşit Slujba de Sfinţire a Apei şi a aruncat în apele mării crucea de lemn. Douăzeci de tineri s-au aruncat în apele Bosforului pentru a recupera crucea, dar numai unul a prins-o. Patriarhul Ecumenic i-a binecuvântat pe temerari şi le-a oferit daruri. Ceremonia religioasă de la Bosfor a fost organizată şi cu sprijinul autorităţilor turceşti, iar evenimentul a fost relatat în paginile principalelor ziare din capitala Turciei. Botezul Domnului a fost sărbătorit şi de creştinii ortodocşi din Alexandria, strânşi în jurul păstorului lor, Preafericitul Theodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi. Preafericirea Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Sava cel Sfinţit" din Alexandria, înconjurat de un sobor de slujitori, ierarhi, preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie, a fost organizată o procesiune de la Biserica "Buna Vestire" spre portul oraşului Alexandria, unde Patriarhul Theodoros a săvârşit slujba de Sfinţire a Apei. A urmat momentul tradiţional în care crucea a fost aruncată în valurile mării, iar tinerii s-au aruncat pentru a o recupera. În cadrul ceremoniei, Preafericitul Theodoros a rostit şi o rugăciune de mulţumire şi de binecuvântare a noului an 2012.