Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Bolnavii de la Bârnova, „prietenii“ parohiei Toma Cozma din Iaşi
Bolnavii internaţi la Secţia Bârnova a Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi au primit sâmbătă, 17 martie, pachete cu alimente de la parohia Toma Cozma din Iaşi. Este pentru a treia oară în Postul Paştilor când enoriaşii din parohie, îndrumaţi de pr. paroh Mihai Mărgineanu, caută să aducă o lumină în sufletele celor de la Bârnova.
În urmă cu două zile, după ce a fost străbătut un drum anevoios şi deteriorat, aproape impracticabil, am ajuns la Secţia Bârnova a Spitalului Socola. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, pacienţii internaţi în unitatea spitalicească au aşteptat cu bucurie şi emoţie sosirea reprezentanţilor parohiei Toma Cozma. Câţiva bărbaţi din secţie au ajutat ca de fiecare dată la împărţirea darurilor, fiind consideraţi "de încredere" de angajaţii spitalului. Pentru această acţiune filantropică s-au făcut două echipe care au mers în fiecare salon pentru a oferi câte un pachet constând în alimente, fructe ş.a. "Bodaproste pentru tot ce aţi oferit. Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiţi!", se aude pe holul de la parter. Bucuria oamenilor internaţi la Bârnova este mare când enoriaşii de la Toma Cozma le păşeşte pragul saloanelor. De altfel, cei afectaţi de boală îi consideră prieteni pe musafirii care sâmbătă de sâmbătă aduc alimente. La finalul acţiunii filantropice au fost transmise mulţumiri preoţilor şi enoriaşilor din parohia Toma Cozma, atât din partea pacienţilor, cât şi din partea angajaţilor de aici. Câteva ceasuri petrecute în preajma bolnavilor din Secţia Bârnova te fac să uiţi de grijile vieţii, de timpul care parcă nu mai are răbdare cu noi şi de problemele cotidiene. Detaşat fiind de urbanul şi agitaţia lumii, îţi dai seama cât eşti de bogat, cât de milostiv este Dumnezeu cu tine, având sănătate, familie, dragostea celor din jur ş.a. Pentru a primi această bogăţie trebuie să ajungi la bolnavii de la Bârnova, care îţi vor zâmbi şi-ţi vor arăta bunătatea inimii lor.



.jpg)
