Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Botez la Complexul de Servicii Sociale din Caransebeş
În cadrul Complexului de Servicii Sociale "Sf. Vasile cel Mare" din Caransebeşa fost încreştinat, prin Taina Botezului, cel mai mic beneficiar al Centrului de Igienă pentru Mamă şi Copil, Bengoi Amir Cristian, având ca naşi familia diac. Tinca Ovidiu şi Anastasia. La eveniment a luat parte cu bucurie întreaga echipă angajată a C.S.S. "Sf. Vasile cel Mare". Donaţiile primite sau oferit Spitalului Municipal Caransebeş (30 de paturi pentru bolnavi) şi Grupului Şcolar Forestier Caransebeş (45 de bănci şcolare), conform Biroului de presă al Episcopiei Caransebeşului.



.jpg)
