Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Bucovina va fi vizitată de jurnaliştii specializaţi pe Turism din întreaga lume
În perioada 17-25 septembrie, în România se desfăşoară cel de-al 53-lea Congres Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism (FIJET). Peste 200 de jurnalişti de la cele mai prestigioase publicaţii de turism se află, începând de sâmbătă,în ţara noastră pentru a evalua şi promova apoi potenţialul turistic. FIJET este cea mai mare organizaţie de profil, fiind înfiinţată în 1954 şi apoi asociată UNESCO. Jurnaliştii străini vor vizita Palatul Parlamentului şi Palatul Cotroceni din Bucureşti, vor merge la Sighişoara, la Sinaia, vor vizita Castelul Bran, dar vor poposi pentru câteva zile şi în Bucovina. Aici vor vizita mănăstirile Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa, vor face o excursie cu Mocăniţa aproape de Gura Humorului şi vor participa la un atelier de olărit la Marginea.



.jpg)
