Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Bucuria colindelor la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ
Bolnavii internaţi în Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au fost colindaţi ieri de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului dintre Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ şi Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" şi a implicat elevi ai celor două unităţi de învăţământ. Manifestarea a fost posibilă prin implicarea părintelui Ciprian Iftime, spiritual în cadrul seminarului, şi a prof. de religie Elena Baroi, de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş". (C.C.)



.jpg)
