Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 17 decembrie, în cadrul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău a fost sfinţit
Bucuria Crăciunului la Baden-Baden
Pregătirea praznicului Naşterii Domnului este o perioadă cu totul aparte şi pentru românii ortodocşi din diasporă. Pentru capela domnitorului Mihail Sturdza din Baden-Baden, Germania, această perioadă constituie şi un prilej de intensificare a activităţilor pastoral-misionare.
Pe lângă conştientizarea rolului lor misionar, parohiile ortodoxe româneşti din diasporă au o contribuţie esenţială şi în integrarea românilor de pretutindeni în societățile în care trăiesc. Este şi cazul Capelei Sturdza, unul dintre reperele duhovniceşti ale românilor care locuiesc în Germania, Franţa sau Elveţia.
Această ctitorie domnească adună în jurul ei mulţi români iubitori de Dumnezeu, conlucrând cu parohiile din împrejurimi la păstrarea identităţii ortodoxe şi naţionale a românilor care trăiesc în această parte a Europei. „În colaborare cu preoţii parohi din parohiile româneşti din Heidelberg, Offenburg şi Freiburg, am săvârşit pe perioada a trei săptămâni, în timpul Postului Naşterii Domnului, Taina Sfântului Maslu, pe rând în aceste trei parohii”, ne-a informat pr. Ionuţ Bogdan Stavarachi, Superiorul Capelei „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Baden-Baden.
Locașul de cult dezvoltă însă și o serie de activităţi dedicate tinerei generaţii. În cadrul proiectului „Copii pentru copii. Şi eu pot să ajut!”, copiii au învăţat să împletească, să croşeteze şi să confecţioneze diverse ornamente de sărbători, care au fost apoi vândute în cadrul unui târg de Crăciun. Dacă anul trecut banii strânşi, la care s-a adăugat contribuţia generoasă a prinţilor Ştefan şi Irina Sturdza, au venit întru întâmpinarea Asociaţiei Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi de la Valea Plopului, anul acesta, fondurile colectate au fost trimise copiilor din cadrul Aşezământului „Sfântul Leontie“-Rădăuţi.
Spaţiul în care copiii români îşi însuşesc bazele credinţei ortodoxe strămoşeşti este tot biserica. „La fel ca în ultimii trei ani, şi anul acesta, cu sprijinul domnului Corneliu Muha, directorul Editurii «Sfântul Mina» din Iaşi, am reuşit să le punem la dispoziţie copiilor fişe de lucru, manuale, caiete de religie şi alte materiale care să le înlesnească pe parcursul anului dobândirea de cunoştinţe şi înţelegerea firească a ceea ce copiii de acasă, din România, primesc în mod frumos şi organizat prin intermediul orelor de religie”, a menţionat pr. Ionuţ Bogdan Stavarachi.
Atmosfera sărbătorilor a fost înfrumuseţată şi în acest an la Baden-Baden de cântările tradiţionale de mărturisire a Naşterii Domnului. În penultima săptămână din post, corul Catedralei Mitropolitane „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris a concertat în Capela Sturdza, făcând cunoscute credincioşilor colinde din diferite zone ale ţării. În ziua de Crăciun, copiii au prezentat un concert de colinde la finalul căruia au primit numeroase daruri.