În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Bucuria sărbătorii celor trei mari dascăli, în mijlocul studenţilor teologi din Bucureşti
În ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian“, din cadrul Universităţii din Bucureşti, şi-a prăznuit hramul.
Sărbătoarea a început joi seara, cu slujba Vecerniei unită cu Litia şi a Acatistului, săvârşite de preoţii profesori ai facultăţii, în prezenţa a numeroşi studenţi şi credincioşi. Ieri, în ziua hramului, a fost Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârşită de PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar Patriarhal, în mijlocul preoţilor, profesorilor şi studenţilor facultăţii, în cadrul căreia a fost hirotonit preot părintele Mihail Gruia, asistent la disciplina Drept bisericesc, în cadrul facultăţii. Conform tradiţiei, predica a fost ţinută de un student al facultăţii. Alexandru Maxim, student în anul al IV-lea, a vorbit colegilor săi despre importanţa operei teologice şi practice a acestor trei sfinţi pentru întreaga creştinătate. La hramul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a fost prezent Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a săvârşit slujba hirotesiei întru iconom stavrofor pentru părintele profesor dr. Emanoil Băbuş, prodecanul facultăţii, părintele profesor dr. Alexandru Stan şi părintele lector dr. Stelian Ionaşcu. Cu prilejul hramului facultăţii, Preafericirea Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a arătat că cei Trei mari Ierarhi au evidenţiat prin vasta lor operă teologică că centrul de viaţă şi lumină al Bisericii este Sfânta Treime, subliniind că „fiecare Persoană din Sfânta Treime este distinctă de celelalte, dar nedespărţită de celelalte. Persoanele Sfintei Treimi se conţin reciproc şi Se dăruiesc reciproc“. În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat, de asemenea, că „Biserica Ortodoxă, pe baza învăţăturii acestor sfinţi ierarhi, a făcut în cultul ei o preamărire permanentă a Sfintei Treimi. Dumnezeu cel Unul în creştinism, şi mai ales în Ortodoxie, nu este o singurătate veşnică. Unitatea în Dumnezeu nu este matematică, ci este existenţială. Unitatea în Dumnezeu este comuniune, este dăruire reciprocă a persoanelor distincte“. În final, s-a săvârşit o slujbă de pomenire a profesorilor şi a studenţilor facultăţii care au trecut la cele veşnice. Imediat după Sfânta Liturghie, a urmat concertul susţinut de Corul mixt al Facultăţii „Patriarhul Justinian“. Acesta a avut loc în sala de festivităţi din incinta facultăţii. Cuvântul de deschidere a fost rostit de părintele decan Ştefan Buchiu, care a prezentat şi noul Anuar al Facultăţii din Bucureşti.