Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Burse pentru 10 copii oferite de Pro Vita Iaşi
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a desfășurat în perioada 5-30 iunie 2020 o campanie de strângere de fonduri pentru susținerea la studii a 10 copii cu rezultate foarte bune la învățătură din familiile numeroase înscrise în programul de solidaritate „Sfântul Stelian”, informează doxologia.ro.
Cu sprijinul a 30 de donatori, s-a putut colecta suma de 20.000 de lei, necesară pentru asigurarea a 10 burse de 200 de lei lunar, pentru anul școlar 2020-2021.
„Le mulțumim tuturor donatorilor pentru că au dăruit aceste burse copiilor. E o mare bucurie pentru noi să vedem că mulți oameni consideră că este important să investim în educație și să sprijinim familiile cu mulți copii. Mulțumim celor care au distribuit postările de pe rețelele de socializare și celor din media care au făcut cunoscut proiectul nostru: Radio TRINITAS, Doxologia, Ziarul Lumina, Știri pentru viață și Agenția de știri BASILICA. Sperăm ca ajutorul primit prin aceste burse să fie un început bun pentru viitori oameni din societate: medici, profesori, ingineri etc.”, a declarat Sorina Topliceanu, referent al Departamentului Pro Vita.
În cadrul proiectului de susținere la studii sunt înscriși 30 de elevi și studenți care primesc lunar suma de 200 de lei pentru asigurarea nevoilor de bază în educație (rechizite, îmbrăcăminte, taxă cămin, asigurare transport). Pentru anul școlar 2020-2021, Departamentul Pro Vita va susține la studii 30 de copii.
Din toamna acestui an, Pro Vita Iași își propune să extindă programul de susținere la studii pentru a avea 40 de beneficiari.



.jpg)
