La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Burse şi meditaţii gratuite pentru elevii romi
Elevii romi care trec în clasa a XII-a sau a XIII-a şi care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul medical vor beneficia de burse lunare în valoare de 200 de lei şi de meditaţii gratuite la biologie, chimie sau fizică, pe parcursul anului şcolar 2011-2012. Cei care doresc să acceseze programul se pot înscrie pe site-ul www.burseromi.ro, completând formularul online şi transmiţând prin poştă o serie de documente solicitate pe site. În cadrul centrelor de tutorat sunt scoase la concurs 200 de locuri, însă numărul lor ar putea fi suplimentat. Termenul limită de aplicare este 30 septembrie 2011, elevii romi selectaţi urmând să participe şi la tabere de motivare, organizate într-un mediu care va combina jocul cu educaţia. Managementul carierei, leadership-ul şi lucrul în echipă, comunicarea eficientă şi responsabilităţile profesiei în domeniul medical sunt câteva dintre temele abordate în programa educaţională a taberelor, se arată într-un comunicat.
@ Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe e-mail: oananistorsandru@gmail.com