În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Burse sociale pentru masterandele de la Cuza
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca oferă 2.500 de burse sociale pentru studentele masterande aflate în situaţii sociale defavorizate. Scopul burselor, oferite de cele trei universităţi în cadrul proiectului "Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse", finanţat cu fonduri europene, este de a facilita accesul studentelor care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse la pregătire universitară. Ajutorul se oferă studentelor ale căror familii nu realizează pe ultimele trei luni un venit lunar net mediu pe membru de familiei mai mare de 1.000 de lei, celor care sunt orfane de ambii părinţi, care provin din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri, dar şi studentelor bolnave, aflate în evidenţa unităţilor medicale. Cuantumul lunar al bursei este de 333 de lei pe lună, dosarele urmând să fie depuse până la data limită de 31 octombrie.



.jpg)
