Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Burse UNESCO pentru cercetătoarele din România
Cercetătoarele din România se pot înscrie în programul de burse UNESCO - LâOreal până la data de 31 martie 2012, valoarea unei burse ridicându-se la 42.000 de lei. La ediţia din 2012 se vor acorda două burse pentru cercetare, una pentru o lucrare din domeniul Chimiei şi una pentru o lucrare din aria Ştiinţelor Vieţii. Aplicantele trebuie să nu aibă mai mult de 35 de ani, să fie doctorande sau să deţină titlul ştiinţific de doctor. De asemenea, trebuie să urmeze un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei instituţii acreditate de învăţământ superior din ţară. Fiecare bursă va constitui sursa de finanţare a unui proiect de cercetare derulat timp de zece luni, în cadrul unei instituţii de cercetare din România, proiectele urmând a fi selectate în luna iunie 2012.



.jpg)
