Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
„Byzantion” a cântat pelerinilor Sfintei Parascheva
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc aseară concertul extraordinar de muzică psaltică intitulat „Byzantion cântă pelerinilor”, susţinut de Corul „Byzantion” din Iaşi. Repertoriul celor 20 membri ai formaţiei de muzică psaltică, dirijaţi de Adrian Sârbu, a cuprins 12 piese religioase.
Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost arhiplină aseară, când a avut loc al doilea concert de muzică religioasă din cadrul sărbătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii aşezaţi la rând pentru a se închina moaştelor Ocrotitoarei Moldovei şi Sfântului Vasile cel Mare au ascultat cântările religioase la boxele instalate pe străzile din preajma Mitropoliei. Concertul formaţiei de muzică psaltică „Byzantion” a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, al Primăriei Municipiului Iaşi, al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, precum şi al Asociaţiei Culturale „Byzantion”, fiind moderat de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În deschiderea repertoriului a fost intonat imnul Preasfintei Treimi de la Oxyrynchos, Egipt, secolul al III-lea, iar apoi au fost intonate piesa „Pre Tine Te lăudăm”, compusă de episcopul Niceta în secolul al IV-lea, rânduiala Apostolului, „Slava” pe glasul al II-lea plagal la slujba Vecerniei a Sfintei Cuvioase Parascheva, de Anton Pann, „Heruvic”, glasul I tetrafonic, de Grigore Protopsaltul, „Robii Domnului”, de Ghelasie Basarabeanul, „Mărturisiţi-vă Domnului”, Psalmul 135, fragmente din tradiţia Sfântului Munte Athos, „Mărimuri”, glasul I, la Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, de Dimitrie Suceveanu şi Anton Pann, slujba Imnului Acatist, fragmente din Acatist şi Condacul „Apărătoare Doamnă”, de Anton Pann, Prochimenul „Cine este Dumnezeu”, de Filotei Moroşanu, glasul al III-lea plagal, „Doxologie”, glasul al III-lea, de Ioan Zmeu şi Asmaticon de Hurmuz Hartofilax şi Polihronion pentru Mitropolitul Moldovei, glasul al IV-lea, de Macarie ieromonahul, dedicat mitropolitului Veniamin Costachi.
În cuvântul rostit la final, IPS Teofan a remarcat faptul că prin intermediul slujbelor care se oficiază la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi „prin astfel de concerte, pelerinii au ocazia să fie pregătiţi sufleteşte înainte de a se închina la sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva”. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a făcut câteva referiri la cântările bizantine, după care a mulţumit membrilor Corului „Byzantion”, precum şi celor care au sprijinit această iniţiativă.
Concerte susţinute în mai multe ţări din Europa
Corul de muzică psaltică „Byzantion” a fost înfiinţat în anul 1997, la Iaşi, activând la vremea respectivă în cadrul Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi. Până în anul 2001, corul s-a intitulat „Basileus”, ulterior fiind denumit „Byzantion” de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Formaţia „Byzantion” a participat până în prezent la numeroase festivaluri de muzică religioasă, simpozioane internaţionale de muzică bizantină, la sărbători ale mănăstirilor sau parohiilor ortodoxe din ţara noastră, dar şi din Franţa, Italia, Polonia, Grecia, Belgia, Luxemburg şi Germania. Sub directa îndrumare a mentorului Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol şi profesor de muzică bizantină la Conservatorul de stat şi la Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas” din Atena, Corul „Byzantion” a înregistrat până în prezent nouă albume de muzică bizantină. Prin aceasta s-a dorit reînvierea tradiţiei muzicale româneşti prin imprimări, reeditări, cercetări ale manuscriselor, dar şi prin participarea în fiecare an la marile hramuri ale schiturilor româneşti din Sfântul Munte Athos.
„Interpretul desăvârşit îmbină munca de cercetare cu rugăciunea aplicată în cântare”
Corul de muzică psaltică „Byzantion” activează actualmente în Iaşi, sub ascultarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, sub patronajul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, fiind reprezentată de Asociaţia Culturală „Byzantion”, şi are drept scop promovarea valorilor muzicale ortodoxe. „Corul «Byzantion» a reprezentat, mai întâi de toate, bucuria de a înălţa împreună cântări alese lui Dumnezeu. A fost dintotdeauna prilej de căutare, de provocare, de căderi şi de luptă, de mulţumiri sufleteşti. Este o încercare de a găsi o cale de a-I plăcea lui Dumnezeu cât mai bine prin muzică, lucru pe cât de simplu pe atât de complex, de anevoios. Am avut mai mereu şansa de a trăi momente alese de sărbătoare alături de oameni duhovniceşti, fie la lumina unei lumânări dintr-o bisericuţă athonită pe vârf de munte, fie la slujbe arhiereşti. Cea mai mare provocare pentru Byzantion rămâne conştiinţa că interpretul desăvârşit este acela care a reuşit să îmbine munca de cercetare cu rugăciunea aplicată în cântare”, a declarat Adrian Sârbu, dirijorul formaţiei de muzică psaltică „Byzantion”.