Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Călători pe cărările sfinţilor“ la Dunărea de Jos
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos a început ieri prin desfăşurarea procesiunii "Călători pe cărările sfinţilor" în Galaţi. În faţa Universităţii "Dunărea de Jos", IPS Arhiepiscop Casian a întâmpinat delegaţia condusă de IPS Dionisie, Mitropolit de Corint, care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a adus spre închinarea credincioşilor români racla cu moaştele Sfântului Cuvios Patapie. De asemenea, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele Gheorge Oprea, slujitor la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Bucureşti, a adus spre închinare o părticică din moaştele Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeii. Cei doi ierarhi şi peste 200 de preoţi au însoţit mulţimea de credincioşi în procesiune pe străzile oraşului. Moaştele Sfântului Patapie şi ale Sfântului Luca au fost depuse într-un baldachin amenajat pe esplanada Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, alături de raclele cu părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie şi ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, aflate în patrimoniul spiritual ale Eparhiei Dunării de Jos.