Calea postului pentru dobândirea bucuriei cereşti

Cinstirea adusă de Biserică Maicii Domnului este reprezentată şi de rânduiala postirii în zilele premergătoare sărbătorii Adormirii Preacuratei. Astfel, s-a rânduit, spre aducere aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice, să actualizăm această lucrare îndoită, trupească, dar mai ales duhovnicească, prin zilele de postire din luna august.

Îndreptându-ne gândul spre nevoinţa de cer ziditoare, este o certitudine, de veacuri dovedită, faptul că postul reprezintă un mijloc de curăţire atât sufletească, cât şi trupească, de cultivare şi desăvârşire a persoanei, de disciplinare în lupta cu cele din lăuntru şi din afară ale omului, fiind inseparabil, deopotrivă, de alte virtuţi şi acte creştine, precum rugăciunea, căinţa, smerenia, milostenia şi altele. Postul slăbeşte, atenuează, sau chiar stinge puterea patimilor şi a instinctelor, constituind un auxiliar sau o formă de lucru în desăvârşirea creştină. Prin urmare, postul, ca regim alimentar diferenţiat, îşi împlineşte menirea atunci când este unit cu exerciţiul spiritual, cu efortul spre virtute şi îmbunătăţire duhovnicească, prin încordarea, chiar încrâncenarea, faţă de toate tentaţiile păcătoase, de toate expresiile răului.

În acest sens, un vechi text creştin ne îndeamnă: „Posteşte, dar, lui Dumnezeu un post ca acesta: să nu faci nici o faptă rea în viaţa ta, ci slujeşte Domnului cu inima curată, păzind poruncile Lui şi mergând pe cărarea hotărârilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o faptă rea; crede însă lui Dumnezeu că, dacă vei face acestea, dacă te vei teme de El, şi dacă te vei înfrâna de la orice lucru rău, vei trăi în Dumnezeu. Dacă vei face acestea, vei posti post mare şi primit de Domnul“ (Păstorul lui Herma, Pilda V, p. 271).

În acest mod priveşte şi Biserica noastră Postul Maicii Domnului, unde credincioşii au ocazia de a se încerca întru cele duhovniceşti prin post şi rugăciune, dobândind astfel mare ajutor de la Maica Domnului. Acest post este cel mai aspru post rânduit de Biserică în perioada de vară, supravenerând în acest fel pe cea care a născut pe Mântuitorul şi Dumnezeul nostru. Acelaşi lucru îl accentuează şi Sfântul Simeon al Tesalonicului, spunând că „acest post cinsteşte şi mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la Faţă a Domnului şi Adormirea Maicii Domnului, căci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumină, iar al doilea, pricinuitor de milostivire şi solire pentru noi“ (Simeon al Tesalonicului, PG t. CLV, p. 327).

Sub aspect tipiconal, chiar dacă la început (originile acestuia merg până prin veacul al V-lea şi sunt legate de dezvoltarea cultului Născătoarei de Dumnezeu) se postea doar o zi (în părţile Antiohiei), iar în altele, câteva zile (Constantinopol, Ierusalim), data şi durata postului au fost uniformizate în vremea patriarhului ecumenic Luca Hrisoverghi, la Sinodul local din Constantinopol ţinut la 1166, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.  

Toate acestea au fost rânduite de Sfânta noastră Biserică ca o expresie a comuniunii de rugăciune, de nevoinţă, de lucrare, dar şi de bucurie în Duhul Sfânt cu Născătoarea de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel descoperă galatenilor Taina Întrupării lui Dumnezeu din Fecioară, scriindu-le: „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“ (Gal. 4, 4-5).

Iată de ce Biserica o numeşte pe Maica Domnului Născătoare de Dumnezeu, arătând că Fiul lui Dumnezeu a luat trup din Sfânta Fecioară Maria, că prin ea se împlineşte Taina Întrupării, se mântuieşte neamul omenesc.

Sfânta Fecioară Maria este pentru omenire Maica Harului dumnezeiesc. Mijlocirea şi ajutorul arătat în faţa Fiului sunt pricini de mângâiere şi speranţă pentru fiecare dintre noi. Intervenţia şi influenţa ei în viaţa noastră de prietenie cu Iisus Hristos sunt determinate şi de cinstirea arătată Maicii Domnului. Stăpâna noastră nu este niciodată epuizată în generozitate. Când ne înfăţişăm în rugăciune acesteia, ne dăruieşte mângâiere ca unor copii ce-i suntem. Astfel, scufundaţi în veneraţie, ne bucurăm, cu suflet de copil, de iubire şi încredere, de sentimente naturale şi spontane, pentru că Maica Domnului este Maica noastră.

Şi nu poţi să vorbeşti despre ea, să te bucuri de mângâierea ei, fără să-I aduci rugăciune, să te îmbălsămezi în cântare de laudă celei ce este „mai înaltă decât cerurile“ şi „mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită decât serafimii“.

Prin Fiul ei Cel preaiubit, Sfânta Fecioară a devenit şi rămâne scut de apărare creştinilor, a noastră a tuturor, atât în clipele de bucurie, cât şi în cele de încercare. Astfel înţelegem învăţătura Bisericii că, prin lucrarea Duhului Sfânt, Sfânta Fecioară Maria, ca o Maică bună şi milostivă, înfăţişează rugăciunile tuturor oamenilor înaintea iubitului ei Fiu şi se roagă stăruitor pentru împlinirea lor.

Prin rugăciunile aduse în faţa Domnului nostru Iisus Hristos, Maica Domnului a revărsat şi revarsă mila lui Dumnezeu peste sufletele şi viaţa tuturor oamenilor, alinându-le durerile, izbăvindu-i de necazuri, întărindu-i în încercările vieţii, ajutându-i în lucrarea cea binecuvântată a mântuirii.

Aducem supravenerare şi preacinstire Născătoarei de Dumnezeu, invocând-o în rugăciune fierbinte şi zicând: „Preacurată şi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, varsă mila Fiului tău şi Dumnezeului nostru spre pătimaşul meu suflet şi cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieţii mele fără prihană să o petrec şi prin tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare care eşti una curată şi binecuvântată“. 

Arhimandrit drd. Simeon Stana