Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Calendarul ni s-a îmbogăţit cu trei sfinţi
În 2011, calendarul nostru s-a îmbogăţit cu trei sfinţi români: Cuviosul Irodion de la Lainici, Sfântul mitropolit Andrei Şaguna şi Sfântul mitropolit Simeon Ştefan. De asemenea, au avut loc şi evenimente ce au vizat structura Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin alegerea a trei noi ierarhi.
În 2011 au avut loc în Patriarhia Română trei proclamări de canonizări: Cuviosul Irodion de la Mănăstirea Lainici şi mitropoliţii Andrei Şaguna şi Simeon Ştefan din Transilvania. Proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion a avut loc la Mănăstirea Lainici pe 1 mai, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu 20 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod. A doua proclamare solemnă a fost cea a mitropolitului Andrei Şaguna. Aceasta a avut loc în Catedrala mitropolitană din Sibiu la 29 octombrie 2011, eveniment la care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost prezenţi şi Preafericitul Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, şi Înalt Preasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras. A doua zi, pe 30 octombrie, în pridvorul Catedralei arhiepiscopale din Alba Iulia a avut loc, în prezenţa aceloraşi personalităţi, proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, mitropolitul Transilvaniei. Ambele sărbători au fost binecuvântate şi de Sfântul Andrei, Apostolul românilor, ale cărui sfinte moaşte au fost aduse atât la Sibiu, cât şi la Alba Iulia. Un nou mitropolit la Cluj, un nou arhiepiscop la Alba Iulia şi un episcop-vicar pentru românii din Spania şi Portugalia În ianuarie 2011, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a plecat spre cele veşnice. La 31 ianuarie, mitropolitul transilvan s-a stins din viaţă la aproape 90 de ani, trupul său fiind depus în cripta ierarhilor de sub altarul catedralei din Cluj. La 14 martie, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a întrunit în şedinţă specială la Reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Patriarhului României, Locţiitor de Mitropolit al Clujului, pentru desemnarea candidaţilor pentru scaunul vacant de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Au fost desemnaţi Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, şi Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. A doua zi, pe 15 martie a avut loc şedinţa specială de consultare a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, precum şi cu membrii de drept, reprezentând celelalte eparhii din mitropolie. La această şedinţă consultativă au fost prezentate numele celor doi ierarhi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan, membrii de drept considerând că cei doi ierarhi întrunesc aşteptările şi că nu se mai impune completarea listei cu încă un ierarh. În data de 19 martie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, prin vot secret, pe Înalt Preasfinţitul Andrei Andreicuţ în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. De sărbătoarea Bunei Vestiri, a avut loc la Cluj-Napoca întronizarea noului mitropolit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezenţa a numeroşi membri ai Sfântului Sinod. Rămas vacant scaunul arhiepiscopal de la Alba Iulia, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a întrunit în şedinţă specială, luni, 9 mai 2011, la reşedinţa din Cluj-Napoca, sub preşedinţia IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Locţiitor de Arhiepiscop al Alba Iuliei, pentru desemnarea candidaţilor pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Alba Iuliei. Sinodul i-a desemnat prin vot secret pe Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi pe Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Numele celor doi ierarhi au fost prezentate membrilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, care s-a întrunit în şedinţa de consultare cu membrii Sinodului Mitropolitan, marţi, 10 mai 2011, la Reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca şi au fost menţinute. În data de 19 mai, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, prin vot secret, pe PS Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, să ocupe demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei. Întronizarea a avut loc duminică, 5 iunie, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia. Tot anul acesta au avut loc alegerea şi hirotonia unui nou ierarh. Este vorba de arhimandritul Ignatie Trif, ales pentru demnitatea de Episcop-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. Alegerea a avut loc pe 24 octombrie în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod, iar hirotonia a avut loc în Catedrala "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail" din Paris la 11 decembrie.