Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Campania „Ajutăm elevii să fie în siguranță pe internet”
În zilele de 7 și 18 mai 2021, în Sala „Episcop Teodosie Atanasiu” a Protoieriei Sascut s-a desfășurat activitatea „Ajutăm elevii să fie în siguranță pe internet” prin intermediul căreia copiii de la școala din localitate au aflat care sunt riscurile la care sunt expuși cei mici care au acces necontrolat în mediul online.
Această acțiune și-a propus să arate manierele prin care cei mici trebuie să devină puternici, dar și capabili să facă alegeri bune pentru ei și să conștientizeze faptul că acest mediu virtual, întrebuințat necorespunzător, îi poate afecta atât pe termen scurt, dar și pe termen lung.
Concluzia întâlnirii a fost că părinții trebuie să fie foarte implicați în activitățile copiilor, să stabilească împreună cu ei anumite reguli de folosire a rețelelor de socializare și să folosească programe de control parental, fără a restricționa excesiv și fără justificare accesul la computer și internet.
La final, părintele protopop Vasile Abageru le-a mulțumit celor prezenți, felicitându-i pe copii și pe coordonatorii lor pentru implicarea în astfel de probleme, apoi le-a dăruit cărți de rugăciuni și dulciuri.



.jpg)
