Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Campanie de împădurire în Mehedinţi
O suprafaţă de 1.420 de hectare de terenuri, care şi-au pierdut parţial sau total capacitatea de producţie, a fost identificată pentru folosinţe agricole la nivelul judeţului Mehedinţi, prin dispoziţia prefectului. Prefectul judeţului, Sevastian Bâzoi, a declarat că în terenurile degradate, situate în perimetrul comunelor Corlăţel, Gogoşu, Vânju Mare, Gruia, Pătulele, Prunişor, Husnicioara şi Şimian, se vor desfăşura în acest an lucrări de împădurire şi de înfiinţare a perdelelor de protecţie. „Am dispus implicarea autorităţilor locale în proiectele de ameliorare a terenurilor degradate, în scopul reconstrucţiei mediului, al diminuării efectelor secetei, protejării culturilor agricole şi pentru combaterea fenomenului deşertificării. Fondurile necesare pentru finanţarea acestui proiect vor proveni de la bugetul de stat, iar lucrările se vor derula prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea“, a precizat Sevastian Bâzoi. Potrivit şefului Prefecturii, în toamna anului 2008, în comunele mehedinţene Pădina Mare şi Corlăţel, au demarat lucrările de împădurire pe o suprafaţă de 260 de hectare de terenuri care şi-au pierdut parţial sau total capacitatea de producţie.



.jpg)
