Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Campanie împotriva abandonului de nou-născuţi
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul social, a început o campanie de prevenire şi combatere a abandonului din maternităţi, un fenomen ce a luat amploare în ultimii ani, în special pe fondul lipsurilor materiale.
În urma protocolului semnat între Arhiepiscopia Sibiului şi Spitalul Judeţean din Sibiu, reprezentanţii eparhiei vor desfăşura periodic diverse acţiuni de conştientizare, informare şi asistenţă femeilor internate în maternitatea din cadrul unităţii medicale. Prima acţiune de acest fel a avut loc joi, 13 septembrie, prin reprezentanţii Departamentului social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. consilier social Nicolae Rusu şi asistentul social Tudor Costea. Împreună cu preotul de la biserica din incinta spitalulului sibian, părintele Nicolae Laţchescu, cei doi reprezentanţi eparhiali au mers la femeile gravide şi la proaspetele mămici din maternitate, le-au citit rugăciuni de binecuvântare, le-au ţinut un cuvânt de învăţătură, le-au transmis mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi le-au împărţit iconiţe, materiale informative şi pachete cu dulciuri şi sucuri. "Misionare în comunităţi" Pr. consilier Nicolae Rusu le-a ţinut un cuvânt de învăţătură gravidelor şi mamelor din maternitatea sibiană. Părintele Rusu le-a îndemnat să ceară mereu ajutor de la Dumnezeu, să fie recunoscătoare pentru darul primit, să ofere copilaşilor căldura unei familii şi să lupte împreună cu preoţii împotriva avortului, în cazul în care vor întâlni femei gravide cu o astfel de intenţie. "Vă transmitem binecuvântarea IPS Laurenţiu, care vă îndeamnă să vă iubiţi copiii, să îi creşteţi în frică de Dumnezeu şi în legea noastră strămoşească. Totodată, vă dorim să aveţi în inimele şi sufletele dumneavoastră apostolatul creştin şi să fiţi misionare în comunităţile dumneavoastră, alături de preoţii parohi", a spus pr. Nicolae Rusu. La rândul său, pr. Nicolae Laţchescu le-a mulţumit celor doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Sibiului pentru vizită, pentru cuvântul de binecuvântare şi pentru darurile oferite mămicilor. Părintele Laţchescu le-a asigurat pe femeile din maternitate că se află acolo la dispoziţia lor pentru a le acorda asistenţa religioasă atât de necesară. Programul liturgic de la biserica spitalului cuprinde numeroase slujbe religioase pentru a veni în sprijinul mămicilor. În aceeaşi zi, la acest lăcaş de închinare s-a oficiat şi slujba Sfântului Maslu.