Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Campanie, la Sibiu, de prevenire a traficului de persoane
Departamentul social de la Arhiepiscopia Sibiului, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antitrafic, desfăşoară o campanie de informare şi de prevenire în şcolile, liceele şi alte instituţii din judeţul Sibiu. În cadrul acestei campanii, o delegaţie a departamentului, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antitrafic - Centrul regional Alba, au avut o întâlnire cu elevi de la Colegiul Naţional „Octavian Goga“ pentru a le prezenta acestora pericolele şi efectele nedorite ale traficului de persoane, dar şi cum se pot feri să devină victime ale traficanţilor.
Întâlnirea cu elevii sibieni a avut loc luni, 23 septembrie, la Biblioteca Judeţeană „ASTRA“ din Sibiu, cu participarea consilierului social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, a inspectorilor de la aceeaşi instituţie, pr. Tiberiu Kiss şi Marius Talmaţchi, alături de Iulian Leah de la Agenţia Naţională Antitrafic. Pentru a ilustra cât mai elocvent tema discuţiei, cei mai mici dintre elevi au făcut câteva desene, pe care le-au prezentat apoi în cadrul întâlnirii.
„Acţiunea noastră a marcat Ziua internaţională de luptă împotriva exploatării femeilor şi copiilor. Am fost foarte bucuroşi să vedem un interes crescut al elevilor asupra acestei teme şi avem convingerea că vor duce mesajul nostru mai departe şi colegilor, prietenilor şi rudelor. Considerăm că un om neinformat este vulnerabil la trafic“, ne-a spus consilierul social, pr. Nicolae Rusu.
Evenimente de informare de acest gen vor mai avea loc în instituţiile de învăţământ din oraşele judeţului Sibiu, fiind vizaţi elevii ce ar putea fi victimele reţelelor de trafic de persoane. Elevii au posibilitatea să afle mai multe despre modul cum acţionează reţelele de trafic, despre cum pot evita contactul cu acestea şi despre cum pot primi sprijinul autorităţilor în caz de pericol.
„Ne bucurăm de o colaborare de lungă durată şi foarte rodnică cu Arhiepiscopia Sibiului. Prin acţiunea de astăzi am deschis o campanie ce se va desfăşura pe parcursul întregului an şcolar“, ne-a spus Iuliana Leah.



.jpg)
