În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Campanie umanitară şi concurs de fotografie
Credincioşii din Craiova pot participa în perioada Postului Mare la campaniile umanitare iniţiate de Arhiepiscopia Craiovei, prin Asociaţia "Vasiliada" şi Fundaţia "Cuvântul care zideşte", în vederea sprijinirii celor aflaţi în nevoie.
Solidaritatea faţă de cei aflaţi în suferinţă este o datorie de căpătâi a Bisericii din Oltenia. Arhiepiscopia Craiovei, prin intermediul Sectorului social, dar şi prin organizaţiile neguvernamentale pe care le patronează, încearcă să îndeplinească zi de zi porunca evanghelică de a-l hrăni pe cel flămând, de a-l îmbrăca pe cel gol, de a-l cerceta pe cel bolnav şi pe cel întemniţat. O misiune deloc uşoară, însă încununată în final de bucurii şi împliniri duhovniceşti. Campania "Micul Samarinean Milostiv" După proaspăta activitate dedicată mărţişorului, "Dar cu drag de mărţişor", Fundaţia "Cuvântul care zideşte" a demarat în această săptămână campania "Micul Samarinean Milostiv", care se va finaliza la data de 10 aprilie. În cadrul acesteia, profesorii de religie de la unităţile de învăţământ din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Olt sunt aşteptaţi la sediul fundaţiei din strada Mitropolit Firmilian nr. 3 pentru a ridica felicitări cu icoana Învierii Domnului, pentru a le distribui în şcoli spre vânzare. "Cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, am tipărit aproximativ 6.000 de felicitări pentru această campanie. Ele urmează să fie distribuite în şcolile şi liceele din Mitropolia Olteniei, spre a fi vândute. Fiecare persoană poate oferi o sumă, în funcţie de posibilităţi. Jumătate din banii obţinuţi vor rămâne în şcoli şi vor fi folosiţi pentru elevii care provin din familii cu situaţie financiară precară, care au nevoie de ajutor. Fondurile vor fi direcţionate în urma unei anchete sociale, făcute în cadrul şcolii respective. Totodată, acţiunea are şi un caracter educativ, pentru că astfel îi învăţăm pe elevi să fie buni creştini, solidari, să dea şi celuilalt dacă are posibilitate şi dacă cel de lângă el se află într-o situaţie mai grea. Iniţiativa noastră este strâns legată de praznicul Sfintei Învieri şi deja are o tradiţie", a mărturisit Cristina Stamatoiu, director executiv al fundaţiei. Concurs de fotografie la Centrul "Sfânta Ecaterina" În cadrul Asociaţiei "Vasiliada" persoanele cu dizabilităţi primesc zilnic asistenţă socială în cadrul centrelor de zi sau prin intermediul programelor derulate din fonduri europene. În această perioadă, din programul beneficiarilor de la Centrul "Sfânta Ecaterina" din Craiova nu lipseşte Taina Sfântului Maslu, săvârşită săptămânal în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Mântuleasa. Săptămâna aceasta doisprezece dintre beneficiari au participat la concursul de "Amintiri", legat de prezentarea unei colecţii de fotografii alb-negru, din viaţa de familie, cu un animal de companie sau de călătorie. La final, fiecare concurent a primit din partea organizatorilor o ramă în care a aşezat cea mai frumoasă fotografie din colecţie. (Diac. Ioniţă Apostolache, Gabriela Popescu)