Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Campionatul românesc de fotbal, pe locul 23 în lume
România ocupă locul 23 în clasamentul campionatelor naţionale din lume, dat publicităţii, ieri, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), în care pe prima poziţie se află Anglia. România are 4.794 de puncte în această ierarhie, în timp ce Anglia are 11.516. Pe locul doi se află Spania, cu 11.120 de puncte, iar poziţia a treia este ocupată de Italia - 10.640 de puncte.
Primele 23 de locuri ale clasamentului IFFHS sunt: 1. Anglia 11.516 puncte; 2. Spania 11.120p; 3. Italia 10.640p; 4. Brazilia 9.367p; 5. Germania 9.235p; 6. Franţa 8.762,5p; 7. Argentina 8.753p; 8. Olanda 7.247,5p; 9. Portugalia 6.817,5p; 10. Mexic 6.526p; 11. Turcia 6.250p; 12. Grecia 6.193p; 13. Belgia 6.054p; 14. Columbia 6.011,5p; 15. Scoţia 5.932p; 16. Chile 5.741p; 17. Ucraina 5.625p; 18. Rusia 5.594p; 19. Cehia 5.388,5p; 20. Peru 5.363,5p; 21. Uruguay 5.046,5p; 22. Paraguay 5.017,5p; 23. România 4.794p. (N.P.)



.jpg)
