După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cântări dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
De curând, a apărut un nou CD marca Radio TRINITAS cu titlul „Cântări la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Cele 17 cântări bisericeşti, în care sunt cinstiţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, sunt interpretate de Gabriel Rădăşanu, psalt la Catedrala patriarhală. De asemenea, Televiziunea Patriarhiei Române a lansat de curând un DVD intitulat „Mănăstirea «Sfânta Ana» Rohia“, în care pe durata unei ore se poate revedea vatra sihăstrească a Rohiei, locul în care s-au nevoit părinţi de cea mai înaltă statură intelectuală şi spirituală, precum Nicolae Steinhardt şi Serafim Man. Produsul este o ocazie de liniştire şi înălţare sufletească, fiind un cadou pentru toţi iubitorii spiritualităţii ortodoxe româneşti.
Radio TRINITAS a scos de curând şi un nou audiobook, de data aceasta cu 40 de episoade biblice din Noul şi Vechiul Testament, în lectura Cameliei Poenaru. Audio-bookul intitulat „Mica Biblie“ se adresează în special copiilor, dar este un instrument de cunoaştere a istoriei biblice şi pentru cei mari, care, prinşi de grijile cotidiene, nu mai găsesc timp de lectură. De asemenea, elevilor care doresc să se înscrie la seminariile teologice, acest audiobook le poate fi de un real folos, informează basilica.ro



.jpg)
