După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Capela Batalionului 151 Infanterie din Iași a fost târnosită
Cadrele și ofițerii Batalionului 151 Infanterie „Războieni” (UM 01564) din cartierul ieșean Tătărași au luat parte, duminică dimineață, la slujba de târnosire a Capelei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Militarii activi și în rezervă, precum și credincioșii care au luat parte la sfintele slujbe, au avut posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, potrivit rânduielilor bisericești, primind de asemenea Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii. Evenimentul de astăzi a avut loc și cu prilejul sărbătoririi a 30 de ani de existență a infanteriștilor ieșeni.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop-vicar a explicat textul evanghelic de la Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (8, 34-38; 9,1), în care Mântuitorul Hristos afirmă: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.
În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul unității militare, preotul capelan Valentin Pâțâligă a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan Ordinul „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”. De asemenea, comandantul Batalionului 151, lt.-col. Cristian Mihoci, precum și col. (r) Traian Istrate, col. (r) Dorina Ciornei- Donighian și familia plutonierului adj. principal (r) Daniel Ștefan și Aneta Florea, au primit Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” pentru mireni. În același timp, militarii și cei care au contribuit la înfrumusețarea capelei au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.
În semn de înaltă apreciere pentru sprijinul permanent acordat Statului Major al Forțelor Terestre, precum și pentru promovarea constantă a imaginii Armatei Române, Preasfinția Sa a primit la finalul evenimentului, din partea Șefului de Stat Major, generalul-locotenent Ciprian Marin, „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”.



.jpg)
